Este vorba de romanul Cartea oglinzilor care este în prezent ecranizată, după cum anunță revista Variety. Fost jurnalist specializat pe domeniul economic, Eugen Ovidiu Chirovici a scris mai multe cărți publicate cu succes. Romanul menționat s-a bucurat de recenzii bune în țară și în străinătate.
„Russell Crowe va juca rolul unui fost polițist criminalist într-un film adaptat după romanul de succes al lui Eugen Ovidiu Chirovici, «Cartea oglinzilor» Filmările sunt programate să înceapă în ianuarie 2023”, a anunțat Ambasada României de la Washington vineri seară pe pagina de Facebook. Reprezentanții țării noastre în America au publicat și o succintă recenzie făcută cărții de celebra editură Penguin Random House UK: „Tradusă deja în 37 de limbi, «Cartea oglinzilor» este romanul perfect pentru fanii suspansului psihologic și ai literaturii de ficțiune accesibile”.
În 2015, la trei dupa ce s-a mutat în Marea Britanie, Eugen Chirovici a scris primul său roman în limba engleză, carte care a devenit un fenomen global, conform The Guardian.
The Book of Mirrors (Cartea oglinzilor), reprezentată de agentul literar Marilia Savvides, a devenit o reală lovitură editorială internațională, drepturile fiind vândute la scurt timp după apariție către edituri celebre din toată lumea. În Romania, romanul a fost publicat în 2017.
Russel Crowe se pregătește să joace rolul polițișstului din cartea lui Chirovici
Potrivit Variety, filmul care ecranizează cartea fostului șef al Masoneriei române se va numi „Sleeping dogs”, iar Russell Crowe va juca rolul unui fost polițist criminalist însărcinat să reinvestigheze un caz de crimă brutală din trecutul său. Roy Freeman, personajul jucat de Russell Crowe, care urmează un tratament pentru Alzheimer, este forțat să se lupte cu trecutul său, după ce un deținut condamnat la moarte, pe care Freeman îl arestase cu zece ani în urmă, pretinde acum că este nevinovat.
Încercând să-și recapete memoria, Freeman face echipă din nou cu fostul său partener, pentru a-l ajuta să reia cazul și să descopere adevărul. Împreună, cei doi pornesc să dezlege o serie de secrete legate între ele, forțându-l pe Freeman să facă descoperiri macabre, mai notează Variety.
Pelicula, produsă de compania The Nickel City Pictures, marchează debutul regizoral al lui Adam Cooper, cel care a scris și scenariul, în colaborare cu Bill Collage. Trebuie amintit că ei formează un cuplu puternic în domeniul scenariilor, colaborând și pentru „Assassins Creed” și „Exodus: Gods and Kings”.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook