Studiul și-a propus să răspundă la întrebarea legată de cât durează imunizarea față de SARS CoV-2. Acesta relevă că nivelul celulelor B de memorie specifică (a căror misiune este de a apăra organismul de viitoare agresiuni ale acestui patogen generând anticorpi împotriva SARS-CoV-2) s-a menţinut constant pe întreaga perioadă a studiului.
Rezultatele sugerează că persoanele care au fost infectate cu SARS-CoV-2 pot genera un răspuns rapid şi eficient dacă vor mai fi expuse la virus. Iar asta se întâmplă într-o perioadă de minim șase luni de la infectare. Cu alte cuvinte, imunitatea la acest virus durează cel puțin jumătate de an, arată cercetătorii.
Cât durează imunizarea față de SARS CoV-2 și cum se face
Sistemul imunitar uman răspunde la infecţie producând anticorpi care pot neutraliza specific agentul infecţios. S-a demonstrat că anticorpii umani împotriva SARS-CoV-2 protejează împotriva infecţiei pe modele animale. Nivelurile acestor gen de anticorpi se pot reduce cu timpul. Celulele B de memorie îşi „amintesc” de agentul infecţios şi pot stimula sistemul imunitar să producă aceiaşi anticorpi în caz de reinfectare.
Cercetarea a fost efectuată la Rockefeller University din New York. Michel Nussenzweig şi colegii săi au studiat 87 de persoane cu diagnostic confirmat de COVID-19 timp de 1,3 şi 6,2 luni de la infectarea cu SARS-CoV-2. Medicii au remarcat că, deşi activitatea anticorpilor neutralizatori scade cu timpul, numărul celulelor B de memorie rămâne neschimbat.
Mai mult, cercetătorii au observat că anticorpii produşi de aceste celule sunt mai puternici decât anticorpii originali şi pot fi mai rezistenţi la mutaţiile virusului. „Prezenţa şi evoluţia continuă a celulelor B de memorie sugerează că persoanele care au fost diagnosticate cu COVID-19 sunt capabile să producă rapid anticorpi puternici neutralizatori în cazul reinfectării cu SARS-CoV-2”, au concluzionat autorii studiului.
Sursa foto: Pixabay
Exclusiv. Antonia intră în joc. Anul acesta ar trebui să fie însărcinată. Ce are de spus despre asta
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook