David și Eva, au 11, respectiv 7 ani și sunt plini de idei. Cei doi au deja propriile canale de socializare. Și mulți fani. Mai ales cea mică. Dar tot ea este și cea care le dă cele mai mari bătăi de cap părinților. Eva e obișnuită să își spună mereu punctul de vedere și nu o face pe cel mai lin ton.
Din contra, am putea spune. O ceartă în toată regula pare că a izbucnit la Cătălin Măruță în mașină. „Când te întreabă tata ce e cu notele alea mici deși tu ai zis că ai învățat” – așa își titrează Cătălin Măruță clipul video filmat în mașină și urcat apoi pe TikTok.
Cum a fost certat Cătălin Măruță în mașină
„Eva, ia spune-mi ce înseamnă…”, începe dialogul Măruță. Dar nici măcar nu este lăsat să termine întrebarea, că fiica lui începe să țipe. „Hai mai lasă-mă te rog cu halelile tale, că chiar m-am plictisit! Serios! Cătălin, serios!”, așa strigă micuța în timp ce își susține vorbele cu mișcări aprige și serioase din cap, prinsă bine în centura de siguranță a mașinii.
Îndrăgitul realizator TV rămâne pur și simplu fără verb. Nici măcar David, fratele Evei, nu reușește să o liniștească pe mica furtunoasă.
Nu e prima dată când Măruță își surprinde fiica plină de aplomb. Într-un clip mai vechi, puștoaica îi reproșa tatălui ei că nu merge la sală să facă sport și că ar trebui să ia exemplu de la Dorian Popa, ca să arată și el cu mușchi și pătrățele abdominale.
Eva Măruță are peste 327.000 de fani. Unii dintre aceștia o găsesc puțin prea agresivă în postări și chiar comentează că tonul ei, care se vrea simpatic, este la limită.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook