Cătălin Moroșanu are o carieră impresionantă și o familie pentru care e invidiat de multă lume.
Cătălin Moroșanu, model în căsătorie pentru mulți bărbați. Cum rezistă la sute de kilometri distanță de soția sa
E simpatic, talentat și are o soție excepțională. Într-un interviu pentru Ego, Moroșanu a povestit cum este viața de familie dar și relația cu soția sa, chiar dacă se află la sute de kilometri distanță.
„Oricât de mult stai într-o relație, dacă nu se face o casă sau nu vine un copil, intervin problemele”
„Sunt mai mulți factori. În primul rând, cei care au o relație de mai mult timp trebuie să facă un copil, să își construiască o familie. Oricât de mult stai într-o relație, dacă nu se face o casă sau nu vine un copil, intervin problemele. Din acest motiv, foarte multe relații ajung la suprasaturație, iar oamenii nu mai au pentru ce să stea împreună. Mereu le-am zis prietenilor mei: Dacă ai o relație de foarte mult timp, vine momentul să te căsătorești, apoi să faci copii.
„Nu există ca unul să comande tot timpul și celălalt să se supună”
Copiii sunt un liant foarte important într-un cuplu și chiar oferă un scop în viață. Faptul că am avut-o pe Natalia în 2010 și pe Nicolas Patrick în 2021 a contat foarte mult, ne-a ținut uniți. În al doilea rând, într-o relație contează foarte mult să fiți parteneri de viață, în tot ceea ce faceți. Nu există ca unul să comande tot timpul și celălalt să se supună. Trebuie să se formeze o echipă și partenerul de lângă tine să fie tratat cu respect pentru a construi ceva.”, a spus Cătălin Moroșanu.
În week-end sunt alături unul de celălalt
De ceva vreme, cei doi locuiesc la distanță, luptătorul la București și soția în Iași. Este greu acest lucru, însă luptătorul spune că cei doi vorbesc zilnic, iar la sfârșit de săptămână sunt doar alături unul de celălalt. „Rezistăm, eu tot timpul am fost plecat, pe drumuri. Nu este o problemă.
Vorbim în fiecare zi la telefon, mă duc în fiecare weekend acasă, nu mi se pare ceva ieșit din comun. Repet, familia este stâlpul unei relații, o să o spun mereu. Dacă nu există un scop comun, atunci totul o să se destabilizeze la un moment dat. Și relația intră într-o buclă temporală, se fac mereu aceleași lucruri. Eu așa văd lucrurile, însă fiecare trebuie să decidă cu privire la ceea ce este mai bine pentru el.”, a mai spus acesta.
Sursă foto: instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook