Simona Ionescu / Redactor Șef

„Cațavencul” Liviu Mihaiu bagă bisturiul în presă. Despre ziariști în solda „statului paralel”

„Cațavencul” Liviu Mihaiu bagă bisturiul în presă. Despre ziariști în solda „statului paralel”
A fost și este unul dintre ziariștii incisivi. La Cațavencii, din perioada lor de glorie, conducea partea de anchete și investigații ale revistei. Acum și-a dat drumul la gură în emisiunea lui Mirel Curea de pe evz.ro - „Dosare de presă”. Și a făcut presa bucățele.

Liviu Mihaiu a declarat în emisiunea „Dosare de presă”, pe evz.ro, că presa e dezbinată, că e impregnată acum de „acoperiți”. Pentru mulți ziariști tineri, noțiuni ca „servicii secrete”, „deep state”, „stat paralel”, sunt doar coduri din filme cu James Bond.

„Noi știam lucrurile astea de care ăștia micii și uneori talentați din noua presă nu știu nimic. Ei nu cunosc cum se lucrează în chestiunile astea. Nu știu. Doar noi care am prins Revoluția cu arma în mână, Berevoieștiul, noi, din generația lui Băcanu, Târgu-Mureșul.

Când îmi strigau mie, „Domnule, termină cu prostia asta, cu statul paralel”. Zic, „Băi, terminați voi, băi băieți, că Revoluția a ținut și de statul paralel. Mineriadele, tot de statul paralel. Deci uitați-vă puțin în istorie. Nu am inventat noi statul paralel. Pe care vouă vă vine să-l apărați, pentru că vă convine că îi ia gâtul PSD-ului. Că e un tip de sofism emoțional”. Deci noi am trăit genul ăsta de istorie și suntem mult mai imuni la chestia asta. Spre deosebire de noua presă, care e chiar, uneori, și finanțată de statul paralel. Ca să zic așa”, a ținut să precizeze fondatorul Cațavencu.

„Presa a avut trei stări de agregare: la ziariști, la moguli și la sistem”

Mirel Curea a spus că cel mai ușor mod în care poți să recunoști un acoperit în presă este atunci când auzi din gura patronilor de presă povești de genul ”Păi, pentru ziaristul cutare m-a sunat Coldea”.

Liviu Mihaiu a vorbit despre cele trei stări de agregare ale presei.

„Ne-au întrebat odată, eram noi acționari la Cațavencu, ceea ce ne-a dat un statut special, ca și lui Cristoiu, ca și lui Nistorescu, aveam un statut altfel, și ne-au întrebat niște greci din presă, zice „Băi, voi aveți moguli?” Și noi am întrebat „Ce e aia mogul?” Zice, „Lasă, că o să vedeți voi”.

Presa a avut trei stări de agregare, cum spun eu.

La ziariști, când a fost la ziariști: la Băcanu, la Nistorescu, la Cristoiu. Chiar dacă avea patroni, ăia nu se băgau.

După care, la moguli.

Și după care la sistem. Sunt trei stări de agregare prin care am trecut.

Știi foarte bine că nu există astăzi moguli, proprietari de presă fără dosar. Nu există unul. Toți au dosar. Și mie au încercat să-mi facă. Numai că, nu au reușit să-mi facă nimic, pentru că n-au cu ce, ca să zic așa.

Acum presa e la sistem. Și când mă uit la televizor zilele astea, că, nu-i așa?, trăim într-o stare marțială, într-o stare de urgență continuă, în care informația, ca la război, trebuie controlată. Că așa au început și americanii, de la Războiul din Vietnam, să înceapă să controleze presa. De ce? Pentru că atunci când ziariștii de pe front au întors camera de pe medaliile lor din piept pe copiii care ardeau de vii, atunci a zis armata „Hopa, stai că nu e bine. Hai să facem altfel cu presa”. Noi trăim exact același model, care e un model american”, a punctat Mihaiu.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre