În vârstă de 92 de ani, George Soros a decis că a venit vremea să se „pensioneze”, așa că i-a predat frâiele imperiului său financiar fiului, Alexander, în vârstă de 37 de ani. Surprizele nu s-au lăsat mult așteptate după rocadă.
Tânărul a declarat pentru Wall Street Journal, din start, că este „mai politic” decât tatăl său, care a fost o țintă frecventă a criticilor dreptei, în urma susținerii sale pentru cauzele liberale. Investitorul și filantropul George Soros lasă în mâinile fiului un imperiu financiar de 25 de miliarde de dolari.
Imperiul Soros se implică în cursa prezidențială din 2024, va fi campanie anti Trump
Alex Soros a mai spus că va extinde „obiectivele liberale” ale tatălui său, dar și că, personal, îmbrățișează diferite cauze, inclusiv dreptul la vot și dreptul la avort, precum și egalitatea de gen. El a afirmat că va continua să folosească averea familiei pentru a-i susține pe politicienii americani de stânga, scrie Associated Press.
Fiul lui Soros s-a întâlnit recent cu oficiali ai administrației Biden, cu liderul majorității din Senat, Chuck Schumer, și cu șefi de stat, inclusiv președintele Braziliei, Luiz Inácio Lula da Silva, și premierul Canadei, Justin Trudeau, pentru a face lobby în diverse chestiuni care interesează fundația familiei.
În timpul interviului acordat Wall Street Journal, Alex Soros a lăsat să se înțeleagă că organizația familiei sale va juca un rol financiar cheie în cursa prezidențială din 2024, exprimând-și totodată îngrijorarea față de o posibilă revenire a lui Donald Trump la Casa Albă. „Oricât de mult mi-ar plăcea să scot banii din politică, atâta timp cât cealaltă tabără o face, va trebui să o facem și noi”, a spus el.
Cum l-a „detronat” mezinul lui Soros pe fratele mai mare
Alexander Soros este cel mai mare dintre cei doi fii ai lui George Soros cu cea de-a doua soție a sa, Susan Weber. Numirea acestuia la conducerea imperiului financiar îl ocolește pe fiul cel mai mare al lui George Soros, Jonathan, în vârstă de 52 de ani, care este un avocat cu experiență în domeniul financiar. Deși acesta fusese considerat succesorul clar al tatălui său, ulterior au apărut „neînțelegeri și schimbări de opinie”, potrivit ziarului.
În imperiul financiar pus pe picioare de George Soros se găsește și organizația nonprofit Open Society Foundations (Fundația pentru o Societate Deschisă), care este activă în peste 120 de țări din întreaga lume, inclusiv în România, și care direcționează anual aproximativ 1,5 miliarde de dolari către organizații ce susțin drepturile omului și promovează „creșterea democrațiilor”, așa cum este menționat pe site-ului fundației.
Încă din luna decembrie, consiliul de administrație al Open Society Foundations l-a ales deja pe Alexander în funcția de președinte. Conform Wall Street Journal, mezinul lui George Soros conduce deja și activitatea politică a imperiului, în calitate de președinte al Comitetului de Acțiune Politică al lui Soros.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook