Ce au pățit Pârșii circumspecți rămași fără căpitan,  în Sighișoara

Ce au pățit Pârșii circumspecți rămași fără căpitan,  în Sighișoara
Glumele, distracția, aventurile și mâncare tradițională sunt laitmotivele ediției cu numărul 3 România are Roast.  În această seară, de la 20.30, Dobrogea și Ardealul sunt regiunile luate la roast de Marmotele vesele și Pârșii circumspecți.

Ediția din această seară aduce echipa Pârșilor circumspecți chiar în inima Sighișoarei. În plus, Loredana  împreună cu invitatul său, Cornel Borza, vor interpreta muzică tradițională ardelenească. Căpitanul echipei, Cosmin Natanticu, nu a putut fi alături de echipa sa în deplasare, dar acest fapt nu a fost un inconvenient pentru colegi. Mincu, Maria Popovici, Cristi Popesco și Dan Frînculescu au vizitat frumoasa cetate medievală din Ardeal pentru a descoperi cele șapte diferențe dintre Vlad Țepeș și Dracula.

Natanticu, căpitanul Pârșilor circumspecți, a lipsit de la apel

Inspirația roast-urilor din seara aceasta este datorată probelor medievale pe care Pârșii circumspecți le-au avut de parcurs în această regiune. Rămas captiv într-un turn al cetății, Cristi Popesco a scăpat de participarea la una dintre probe, care a presupus căutarea unor săculeți, și a scos la lumină haosul în care se află echipa în lipsa lui și a căpitanului, Cosmin Natanticu: „Mincu și Maria nu se pun de acord absolut deloc, Frînculescu are probleme cu vederea, așa că a fost haos acolo fără mine”. „Am și uitat că Popesco a fost cu noi la Sighișoara”, a spus Mincu amuzat de situația în care se afla colegul său de echipă.

Căpitanul echipei Marmotele vesele a fost menționat de mai multe ori de echipă pe parcursul deplasării, dar în special de Maria Popovici care a declarat: „Dacă era Natanticu aici, se ducea el să caute toți sacii și noi l-am fi așteptat la mâncare”. Telespectatorii pot vedea roast-urile scrise de Pârșii circumspecți despre Ardeal în această seară, de la 20.30, la Antena 1, în cea de-a treia ediție România are Roast.

Deranjați de probele pe care adversarii lor le-au avut, Mincu a luat atitudine și a spus: „Nu ni se pare corect ca Marmotele să aibă probe cu mâncare deja de două ediții și noi să alergăm”. Pentru că formează o echipă atât în cadrul România are Roast, cât și în viață, Maria Popovici a adăugat: „Simt foarte multă gelozie pe probele voastre pentru că ați mâncat, ați băut și ați dansat. Vreau și eu probe în care să gust vin și să îmi dau cu părerea despre el”.

Tot în această seară, începând cu ora 20.30, pe Antena 1, Loredana dă startul petrecerii ardelenești alături de invitatul său special, Cornel Borza, și de banda Agurida.

Sursa foto: Antena 1