Simona Ionescu / Redactor Șef

Ce este programul secret HAARP despre care vorbește lumea de când au apărut urme pe cerul României

Ce este programul secret HAARP despre care vorbește lumea de când au apărut urme pe cerul României
Sistemul HAARP al SUA, cea mai puternică dintre cele trei instalații de cercetare ionosferică din lume, dă naștere din nou unor dezbateri controversate. Unele voci susțin că acesta ar putea provoca dezastre naturale.

Zilele trecute, rețelele sociale au fost inundate de poze cu cerul României, brăzdat cu dâre de vapori – cel puțin așa susțineau persoanele care le distribuiau. Acestea mai spuneau că sunt așa zisele „chemtrails”- urme chimice – ale unor avioane care împrăștie în mod deliberat substanțe toxice asupra populației – ca parte din programul HAARP.

Deși o astfel de teorie e imposibil de argumentat, oamenii au început să se întrebe ce este HAARP.

HAARP, programul misterios al SUA dă naștere unor noi speculații: O armă care poate provoca dezastre naturale

Sistemul HAARP (High Frequency Active Auroral Research Program) al Statelor Unite care funcționează la stația de cercetare de la Gakona, Alaska își va extinde activitatea după ce a primit o nouă finanțare.

Baza HAARP

Este vorba despre un grant de 9,3 milioane de dolari de la Fundația Națională de Știință. „Acum, putem să deschidem programul și invităm oamenii să-l folosească, în concluzie este o bună afacere pentru noi”, a declarat Bob McCoy, directorul Institutului de Geofizică din cadrul Universității din Alaska.

Baza militară HAARP a fost construită în anii ’90, cheltuindu-se 290 de milioane de dolari pentru a realiza cercetări ionosferice legate de comunicații, navigație, supraveghere aeriană și altele, potrivit Alaska Public.

În 2015, Air Force din SUA a părăsit acest proiect, fiind transferat la Universitatea Fairbanks din Alaska. „Am plătit peste 5.000 de dolari pentru a folosi instalația. Însă am utilizat-o puțin timp, așa că ne-a costat destul de puțin”, a precizat Bob McCoy.

Ce obiective are și care îi sunt capacitățile

Instalația ce poate trimite un miliard de wați de unde radio în ionosferă a fost de multe ori ținta unor conspirații. Astfel, s-a susținut că aceasta ar fi o armă ce poate declanșa catastrofe naturale.

Sistemul utilizează sute de emițătoare și antene de înaltă frecvență pentru a testa straturile de deasupra atmosferei, care se întind între 80 și 965 de kilometri deasupra suprafeței terestre.

Despre sistemul secret s-a spus că el „a fost responsabil pentru producerea cutremurului uriaș și a tsunami-ului din Japonia, în 2011, a tornadei Moore din Oklahoma, în 2013, cât și a altor dezastre naturale”, conform Live Science.

Și Parlamentul European a discutat despre acest subiect în 2015, când interpelările au ridicat probleme foarte serioase în privința sa. S-a întrebat atunci dacă HAARP este o armă, care sunt obiectivele sale și ce capacități are.

Sursă foto: Instagram

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre