Condițiile în care trăiesc concurenții la emisiunea Sunt celebru, scoate-mă de aici sunt greu de exprimat în cuvinte. Dar concurenții au început să facă lucruri grave.
Ce face foamea din concurenții show-ului „Sunt celebru, scoate-mă de aici”. Iată unde duce disperarea
În episodul care urmează să fie difuzat marți, 1 noiembrie, pe Pro TV, „vor intra în pâine” doi noi concurenți. E vorba de Roxana Nemeș și Sali Levent. Frumoasa cântăreață se pare că nu a avut mari probleme cu integrarea în peisaj, ținând cont de faptul că a mai participat odată la Survivor. În ceea ce-l privește pe colegul vedetei, acesta a rămas șocat când a văzut prin ce e oligat să treacă. Pentru că era lihnit de foame, acesta a făcut primul pas greșit chiar a doua zi.
A furat două steluțe…
Tânărul de 29 de ani, care face parte din distribuția filmului „Pariu cu viața”, a făcut un gest din disperare și a furat în timpul probei de recompense, două steluțe de la echipa adversă. Ceea ce înseamnă că echipa lui va avea mai multă mâncare… Din nefericire pentru el, a fost prins chiar de adversari, după ce Cristi Mitrea a încercat timp de 24 de ore să pună cap la cap anumite lucruri.
Când fostul luptător MMA l-a pus în fața faptului împlinit, actorul a fost nevoit să recunoască, însă nu și-a pus cenușă în cap așa cum s-ar fi așteptat toți. Gestul său s-ar putea să-l coste și e posibil chiar să fie dat afară din concurs…
„Am avut probleme cu drogurile”
În plus, cu ceva timp în urmă el a vorbit despre trecutul său care nu-i prea face cinste… „Am avut probleme cu drogurile, toți banii pe care i-am produs timp de doi ani i-am dat pe droguri. Jucam la ruletă, am pierdut tot, am intrat în datorii, mi-am pierdut mașina și tot. Părinții au fost alături de mine și m-au ajutat. Îi iubesc foarte mult și acum sunt alt eu”, a recunoscut actorul când a participat la „Chefi la Cuțite”.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook