Poate fi numit în multe feluri, dar știe să își joace bine cărțile, să vedeți ce face prințul Harry cu 1,5 milioane de dolari. Nepotul Reginei Elisabeta II promite o donație de 1,5 milioane de dolari din vânzările cărții de memorii către organizația de caritate africană „Sentebale”. El a mai adus în discuție subiectul donațiilor spre acte caritabile, imediat după ce s-a aflat planul cărții de memorii. O carte care deja disconfortează.
Ce face prințul Harry cu 1,5 milioane de dolari
Ducele de Sussex a concurat ieri la Cupa Sentebale Handa Polo Cup din Aspen. Participarea a avut loc la o zi după ce s-a relatat că el intenționează să reînceapă mai multe acțiuni de caritate prin intermediul Fundației Archewell. Turneul a fost mai mic decât în anii precedenți din cauza restricțiilor Covid-19.
Meciul în aer liber a avut loc pentru a strânge fonduri în legătură cu activitatea caritabilă de sprijinire a copiilor vulnerabili din sudul Africii care sunt afectați de sărăcie extremă, inegalitate și epidemia HIV / SIDA. Apariția sa publică – prima de la nașterea fiicei sale Lilibet Diana pe 4 iunie – a fost anunțată de prietenul Omid Scobie, care ieri a scris pe Twitter: „Prințul Harry s-a întors pe teren”.
Harry, care este patronul cofondator al organizației de caritate, a declarat ieri: „Misiunea noastră este de a răspunde nevoilor cele mai imediate ale copiilor vulnerabili din Africa de Sud, ajutându-i să acceseze serviciile vitale de sănătate, să primească îngrijirile necesare și să construiască abilități pentru a fi mai rezistenți și autosuficienți în viitor”.
Când va apărea noua biografie
Între timp, avocații lui Harry și Meghan au negat ieri că ar exista o „ruptură” cu regina. Cartea de memorii care va aparea în curând, acoperă inclusiv întoarcerea lui Harry în Marea Britanie în aprilie pentru înmormântarea bunicului său prințul Philip. Se spune că Harry i-a vorbit fratelui său, prințul William, de trei ori în total în timpul vizitei. De asemenea, a discutat pe scurt cu tatăl său, prințul Charles, după slujba religioasă. De asemenea, s-a bucurat de „momente prețioase” alături de bunica sa, Regina.
Biografia scrisă de Omid Scobie și Carolyne Durand, face un portret strălucitor al ducilor de Sussex. Ea a fost publicată pentru prima dată în august 2020. Acum urmează varianta revizuită. Autorii concluzionează că această călătorie a prințului în Marea Britanie, „a spart gheața”. Și că ușa unei apropieri este acum „ușor deschisă”. Autorii cărții au spus, totuși, că „Finding Freedom” este „independentă și neautorizată”.
Noua versiune urmează să fie publicată pe 31 august. E data la care se celebrează moartea prințesei Diana. Acesta conține un epilog actualizat care acoperă interviul cu Oprah, moartea prințului Philip și planurile ducilor de Sussex pentru viitor.
După o perioadă de concediu parental după nașterea fiicei lor, Lilibet, cuplul se pare că se pregătește pentru câteva luni pline. Ducii de Sussex declară că sunt „foarte încântați” de următorul capitol din viața lor. Palatul Buckingham nu a comentat anul trecut conținutul cărții. Marți, Harry și Meghan au emis o declarație ca răspuns la evenimentele din Afganistan și alte crize globale. Cei doi au declarat: „Lumea este extrem de fragilă chiar acum”.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook