Simona Ionescu / Redactor Șef

Ce le-a spus suporterilor, românca Roxana Mărăcineanu, ministrul francez al Sporturilor!

Ce le-a spus suporterilor, românca Roxana Mărăcineanu, ministrul francez al Sporturilor!
La sfârșitul anului 2018, Roxana Mărăcineanu, cetățean francez de origine română, era numită ministrul Sportului în guvernul de la Paris. Azi, ea a transmis un mesaj-alarmă iubitorilor de fotbal din Franța.

Fosta înotătoare de origine română, Roxana Mărăcineanu a luat atitudine după ce suporterii francezi au năvălit pe străzi, bucuroși pentru calificarea în finala Ligii Campionilor a echipei Paris St. Germain. Bucuria lor s-a transformat, însă, într-u coșmar pentru autoritățile statului și pentru trupele de ordine.

Mii de tifoși au inundat străzile Parisului, Parc des Princes și Champs-Elysées, fără a purta măști sau să respecte distanțarea sanitară. Situație îngrijorătoare, mai ales că acum este o perioadă în care numărul celor infectați cu Covid a crescut mult ți în Franța, la fel ca și numărul deceselor, scrie Le figaro.

Miercuri seară se va juca finala, probabil cu Bayern Munchen, de aceea reacția ministrului Sportului, Roana Mărăcineanu a fost rapidă.

Într-un mesaj public, ea le-a cerut suporterilor să nu se mai reunească pe străzi, să evite să stea în aglomerație fără măști și toate măsurile de siguranță recomandate.

„Este bine să evitați la maximum reuniunea în stradă. Fac apel la responsabilitatea suporterilor. Ca să sărbătorim victoria echipei noastre trebuie să stați acasă, cu cei mai apropați prieteni, ca să fiți siguri că nu vă contaminați”, este mesajul transmis de ministrul Roxana Mărăcineanu.

Povestea româncei care a ajuns demnitar în Franța

Ministrul Sporturilor francez, Roxana Mărăcineanu în vârstă de 45 de ani este născută în România și emigrantă în Franța în copilărie. Printre performanţele sportive are o medalie de argint la proba de 200 metri spate la Jocurile Olimpice de la Sydney în 2000.

Ea însăși a povestit presei franceze amănunte din viața ei: „Din România am ajuns în Franţa la 9 ani. Statul ne-a ajutat, ne-a primit, nu ne-a trimis înapoi într-un charter. Am dublă cetăţenie şi încă sunt cu inima împărţită”.

„Începusem să înot la 7 ani, la Bucureşti. La 12 ani, m-am dedicat cu totul la Mulhouse. Clubul meu avea căldura unei familii extinse, în stil românesc”, povestea ea în paginile publicaţiei Ouest France.

„Cu uşurinţa mea de a învăţa franceza şi parcursul şcolar reuşit, eram convinsă că exilul îmi dăduse ceva în plus. O forţă interioară care s-a exprimat şi în nataţie. Carnetele cu note bune şi sportul ne măreau şansele să fin naturalizaţi, aşa cum mi se tot repeta… La 22 de ani, devin campioană a lumii spre surpriza generală şi asta a fost ceva uriaş. Acea Marseilleză reprezenta atât de mult pentru sportul meu. Se spune că am deschis calea pentru Manaudou şi Bernard. Însă atunci când s-a făcut din mine un simbol al integrării, m-am blocat. Victoria mea era pentru mine, pentru ai mei, nu pentru a deveni o franţuzoaică mai bună. Eram o fiică de refugiaţi. Nu mi-a fost facilitat nimic. Mi se părea puţin cam mult ca oamenii politici să se folosească de asta”, spunea tot atunci Roxana Mărăcineanu.

După ce a pus capăt carierei sportive în 2004, a devenit consultantă pentru Europe 1 şi France Télévisions. Primii paşi în politică i-a făcut când s-a înscris pe o listă afiliată Partidului Socialist și a fost aleasă consilier regional în Île-de-France în 2010. A urcat apoi treaptă cu treaptă, iar în 2018 a fost numită ministru al Sporturilor. În legătură cu angajamentul său faţă de stânga, Roxana Mărgineanu spunea: „Când văd ce face dreapta, mă simt întărită în decizia mea”.

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre