Însă e curios ce se întâmplă acum între Claudia Patrășcanu și Gabi Bădălău, înaintea procesului din 9 septembrie. În urmă cu numai o săptămână, cei doi s-au revăzut la Constanța. Și nu doar că s-au revăzut, ci au petrecut timp împreună. Au fost alături de cei doi copii ai lor, ca în vremurile frumoase, când constituiau o familie în adevăratul sens al cuvântului.
Cei doi părinți le-au făcut toate poftele băieților Gabriel și Nicholas. Mai bine de trei ore au petrecut împreună, la cumpărături.
Ce se întâmplă acum între Claudia Patrășcanu și Gabi Bădălău
Se spune că chiar Gabi Bădălău i-ar fi promis Claudiei că va veni la Constanța, să fie alături de ea și de cei doi copii la începerea anului școlar. Cei doi sunt însă în continuare în proces de divorț. Ei dispută custodia copiilor. procesul durează de doi ani deja.
”Este un nou termen, dar termenele tot au fost de doi ani. Dar, ținând cont că a fost o vacanță foarte lungă, mă gândesc că ar trebui să se întâmple ceva. Eu sper să mai fie maximum două termene și să finalizăm. Nu ține de mine asta, ține și de Gabi, și de avocații lui…
Eu despre mine știu foarte bine, vreau să se termine cât mai repede. Să terminăm, să ne liniștim. Că nu este ușor și pentru mine. Nici nu știu ce mă așteaptă acolo, cum merg lucrurile mai bine un pic între noi, în instanță mai apare altceva”, a declarat Claudia Pătrășcanu, pentru Cancan.ro.
„Noi am început să fim OK”
Artista a declarat, pentru aceeași sursă, că „noi am început să ne mai liniștim, să fim mai OK…” „Încercăm toate variantele să vedem dacă este de acord să divorțăm amiabil. Prea se lungește și suntem, deja, penibili. El zice că nu depinde de el! Ba chiar de el depinde! Dacă el ar veni și ar spune că vrea să încheiem, s-ar termina într-o secundă!
Copiii sunt foarte bine acum, sunt fericiți, liniștiți. Au nevoie, practic, de liniștea noastră. Că lucrurile s-au mai așezat între noi, situația devine mai liniștită și e cazul să terminăm. Fiecare să meargă pe drumul lui. Să rămânem părinți, că asta e ideea, să nu mai implicăm copiii în tot felul de situații. Nu ei au o problemă, ci noi, părinții. Aștept să vedem ce se întâmplă pe 9”, a mai mărturisit Claudia Pătrășcanu, pentru sursa citată.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook