În finalul celui de-al doilea sezon Adela a apărut un personaj-cheie. Este vorba de un senator. Mai precis, reapare. Este cazul actorului Lucian Pavel, pe care telespectatorii l-au putut urmări la debutul primului sezon al serialului. Astfel, începând cu finalul acestui sezon, Lucian Pavel îi va da viaţă lui Alexandru Iftimie, un senator care îşi iubeşte fiica pe care a crescut-o singur, după moartea soţiei sale, mai mult decât orice pe lume.
Când fiica sa cade într-o depresie cronică, acesta devine obsedat să se răzbune pe Luca şi pe familia Andronic, pe care o consideră vinovată de trauma fiicei sale.
„Ca părinți, credem deseori că dacă ne iubim necondiționat copilul este de ajuns. A fi părinte implică mai mult decât atât. Cred că ar trebui să fim conectați tot timpul cu copilul nostru. Să-i câstigăm încrederea. Să-i fim prieteni, în măsura în care nu îi afectăm intimitatea. Atunci, alegerile pe care le va face vor fi cele corecte.
Senatorul Iftimie, personajul pe care îl interpretez în serialul Adela de la Antena 1 este exact tipul de părinte, de tată, care provoacă o rătăcire a fiicei sale şi, în cele din urmă, o autodistrugere fără cale de întoarcere!”, a declarat actorul Lucian Pavel. El a mai completat: „Mă aflu la prima colaborare cu casa de producţie a Ruxandrei Ion, o echipă tehnică şi artistică profesionistă şi nu pot decât să sper că …va urma!”.
Urmează al treilea sezon
Filmările pentru cel de-al treilea sezon al serialului produs de Ruxandra Ion şi Dream Film Production sunt în plină desfăşurare, astfel că în curând telespectatorii vor putea urmări continuarea poveştii proiectului care se bucură de o distribuţie de excepţie şi o echipã de producţie cu o vastã experienţã în lumea serialului.
Ce alte lucruri vor ieşi la iveală şi vor pune în continuare piedici în calea fericirii şi a liniştii protagoniştilor, telespectatorii vor putea afla urmărind următorul sezon din serialul Adela, difuzat tot joia, de la 20:30, la Antena 1. Mâine dimineața, ca în fiecare sâmbătă de la 10.30, veți putea vedea în reluare episodul de joi în care apare Senatorul, adică actorul Lucian Pavel.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook