Medicii din Wuhan, locul din care a plecat virusul COVID-19, au făcut o descoperire incredibilă. După șase luni de la îmbolnăvirea unor pacienți cu coronavirus au ieșit la iveală unele aspecte bizare, în urma unui studiu făcut de savanții chinezi și publicat ulterior în prestigioasa revistă medicală Lancet.
Ce se întâmplă după 6 luni de la îmbolnăvirea cu COVID-19
Conform cercetării publicate, se pare că peste trei sferturi dintre pacienții cu COVID-19 au cel puțin un simptom activ la șase luni după ce ce s-au îmbolnăvit. Studiul care analizează efectele pe termen lung ale infecției cu COVID-19 asupra persoanelor spitalizate în Wuhan, China, relevă faptul că cel mai frecvent simptom care persistă este oboseala sau slăbiciunea musculară (63% dintre pacienți).
Printre alte simptome care persistă la șase luni de la îmbolnăvirea cu coronavirus sunt dificultățile de somn (la 26% dintre pacienți), anxietatea și depresia (raportate la 23% dintre pacienți).
Pacienții care au fost grav bolnavi la secțiile ATI din spital au cel mai adesea funcțiile pulmonare afectate și au fost detectate anomalii în imagistica toracică – care ar putea indica leziuni ale organelor – totul la șase luni de la debutul simptomului.
Studiul efectuat pe pacienții din Wuhan
Din studiul efectuat pe 94 de pacienți din Wuhan s-a descoperit că nivelurile de anticorpi au scăzut cu mai mult de jumătate (52,5%) după șase luni, ridicând îngrijorări cu privire la posibilitatea de a fi re-infectat ușor de virus.
Se știe relativ puțin despre efectele pe termen lung ale COVID-19 asupra sănătății, deoarece puține studii de acest gen au fost efectuate până acum. Cele existente au analizat doar un număr mic de cazuri pe o perioadă scurtă de urmărire (de obicei în jur de trei luni după externare), arată MedicalXPress.
„Deoarece COVID-19 este o boală atât de nouă, începem doar să înțelegem unele dintre efectele sale pe termen lung. Analiza noastră indică faptul că majoritatea pacienților continuă să trăiască cu cel puțin unele dintre efectele virusului după părăsirea spitalului și evidențiază necesitatea îngrijirii post-externare, în special pentru cei care suferă de infecții severe”, a declarat profesorul Bin Cao, de la Centrul Național de Medicină Respiratorie, China-Japan Friendship Hospital and Capital Medical University.
Noi probleme cu pandemia de COVID-19 în China
China a întărit sâmbătă restricţiile în două oraşe strategice situate la sud de Beijing, deja plasate în carantină, în speranţa că va reuşi să stăvilească răspândirea COVID-19, cea mai gravă după şase luni în această ţară unde noul tip de coronavirus a apărut în urmă cu un an.
China a reușit să țină în mare măsură sub control focarul intern de coronavirus după ce maladia a apărut pentru prima oară la Wuhan la sfârșitul anului 2019, dar o creștere în provincia Hebei, limitrofă Beijingului, a declanșat noi blocaje înainte de Anul Nou chinezesc, de luna viitoare.
Hebei a raportat peste 300 de cazuri confirmate de COVID-19 în ultima săptămână, dintre care 200 de infecții asimptomatice. Majoritatea cazurilor au fost în orașul Shijiazhuang, care împreună cu zonele înconjurătoare găzduiește 11 milioane de oameni. Alte câteva infecții au fost raportate în orașul vecin Xingtai, unde locuiesc 7 milioane de oameni. În total, 18 milioane de locuitori din provincia Hebei, în vastele comune Shijiazhuang şi Xingtai, care au importante zone rurale, nu mai pot ieşi din locuinţe decât pentru motive de maximă urgenţă, în urma apariţiei câtorva cazuri de contaminări în ultimele zile.
Şcolile sunt închise, precum şi mijloacele de comunicaţie (autostrăzile, aeroportul, trenurile, autocarele pe distanţe lungi) în aceste două oraşe din Hebei, provincia ce înconjoară Beijingul.
Sfaturi despre îngrijirea pielii: mit sau adevăr
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook