Cel mai atrăgător bărbat din țară are 68 de ani și e burlac

Cel mai atrăgător bărbat din țară are 68 de ani și e burlac. El e Vladmir Putin, președintele Rusiei. Țara a fost chestionată, iar oamenii au votat. În final s-a stabilit că nu există altul mai mândru sub soare ca președintele în exercițiu. Setea rușilor pentru „cineva ca Putin” încă n-a dispărut, scrie Moscow Times.
Adevărul e că nimeni altul nu a beneficiat de imagini oficiale la bustul gol, călare pe cal, sau în râul înghețat. Putin a dovedit că e frumos și sănătos. Și că merge la sală, pătrățelele și mușchii fiind la locul lor, fix unde trebuie.
Potrivit unui sondaj de opinie publicat vineri de site-ul Superjob.ru, 18% din bărbații și 17% din femeile care au răspuns la chestionar l-au ales pe președintele Vladimir Putin drept cel mai frumos bărbat din Rusia.
Chiar dacă cifrele sunt mici, la prima vedere, ele sunt însă importante. Superjob.ru a realizat sondajul în rândul a 1.000 de bărbați și 1.000 de femei din peste 300 de orașe ale Rusiei între 22 martie și 1 aprilie.
Burlacul în vârstă de 68 de ani a fost singurul bărbat care a obținut un procent cu două cifre în urma numărării răspunsurilor scrise de participanți la întrebarea deschisă. Nu au fost luate în calcul răspunsurile a 19% dintre bărbații care s-au nominalizat pe ei înșiși. 18% dintre femei au răspuns că nu există bărbați frumoși în țara lor. Așa se facă că, obținând 18% din voturile bărbaților, respectiv 17% din cele ale femeilor, președintele rus rămâne cel mai atrăgător mascul din țară.
„Rusii încă îl numesc pe Vladimir Putin cel mai atrăgător bărbat din țară”, a scris Superjob.ru. În pofida unei ușoare scăderi de 1% a procentului obținut de președintele rus, anul trecut.
Rezultatul sondajului a fost publicat la numai câteva zile după ce parlamentul rus a adoptat o lege care i-ar permite lui Putin să rămână la putere până în 2036. În acel an, Putin ar împlini 83 de ani. O acțiune de imagine, bine țintită deoarece știrea a fost deja împrăștiată în lumea întreagă.
Sursa foto: Instagram