Cele mai bizare momente din procesul dintre Johnny Depp și Amber Heard

Cele mai bizare momente din procesul dintre Johnny Depp și Amber Heard
Pe măsură ce procesul dintre Johnny Depp și Amber Heard continuă și criza dureroasă din relația lor este împărtășită în mod deschis lumii, tot mai mulți oameni par să-și exprime sprijinul pentru actorul din Pirații din Caraibe. Pare că toși internauții joacă în „echipa Johnny Depp”.

Într-o sală de judecată din statul american Virgina, Johnny Depp și Amber Heard își dispută un nou proces de aproape două săptămâni. Actorul din Pirații din Caraibe a acționat-o în instanță pe fosta sa soție pentru un editorial defăimător pe care aceasta l-a publicat în Washington Post.

Deși nu îl numește direct, actrița Amber Heard vorbește în text despre supraviețuirea violenței domestice. Iar Johnny Depp spune că acest lucru i-a adus mari prejudicii în carieră. El cere despăgubiri în valoare de 50 de milioane de dolari. Procesul poate fi urmărit în direct, ceea ce duce la numeroase opinii și reacții pe internet. Hashtag-urile #JusticeforJohnny și #FreeJohnny nu mint: în număr covârșitor internauții au ales să îl susțină pe Johnny Depp.

Internauții sunt de partea lui Johnny Depp

În ciuda mesajelor sinistre pe care Johnny le-a trimis despre fosta sa soție Amber, oamenii par să fie de acord. Amber Heard este vinovată în relația problematică, iar Johnny Depp este victima. Pe aproape toate canalele de socializare, oamenii fac declarații în favoarea lui Johnny Depp, scrie Harpers Bazaar.

„Vreau să-l îmbrățișez și să-i spun că totul va fi bine”,  „Voi boicota Aquaman 2, îmi pare rău pentru Jason Momoa, pentru că îmi place de el, dar nu o voi lăsa pe Amber să facă bani pe seama mea. Sunt aici pentru Johnny” – acestea sunt doar câteva dintre declarațiile de susținere pentru Johnny Depp care au dominat internetul în ultima vreme.

În reacțiile la transmisiunea în direct a procesului, internauții anonimi o acuză pe Amber Heard că este manipulatoare și calculată. Alții chiar o numesc „o escroacă care inventează lucrurile pe parcurs” sau o numesc „bipolară”.

Tulburarea bipolară a lui Amber Heard, diagnosticată de un specialist

Psihologul criminalist Shannon Curry a fost chemat de echipa de apărare a lui Johnny Depp pentru a face o analiză de specialitate a comportamentului lui Amber. În urma unor cercetări amănunțite și a unor interviuri cu Amber Heard însăși, Curry a ajuns la concluzia că aceasta suferă de o tulburare de personalitate care îi afectează modul în care gândește despre sine și despre ceilalți.

Are dificultăți în a-și controla emoțiile, comportamentul și relațiile cu ceilalți. Dar și o dorință excesivă de atenție și aprobare. În timpul mărturiei lui Curry în instanță, prin intermediul transmisiunii în direct, Amber Heard poate fi văzută de mai multe ori dându-și ochii peste cap. Un motiv pentru ca telespectatorii să se dezlănțuie cu acuzații la adresa ei.

Șoferul și garda de corp a lui Johnny Depp, mărturii în fața instanței

Cazul va dura în total șase săptămâni. Procesul s-a încheiat săptămâna aceasta cu mărturiile lui Malcolm Connolly, garda de corp a lui Depp de multă vreme, și a șoferului Starling Jenkins. Juriul urmează să se întoarcă luni în sala de judecată din Fairfax, Virginia.

Șoferul lui Depp, Starling Jenkins, a  povestit un episod în care actrița a mers la festivalul Coachella. Acolo i s-a făcut rău, după ce a consumat vin și „ciuperci magice”. Acesta a mai relatat că, în timpul unui scandal dintre cei doi, Heard a aruncat pe fereastră cărțile de credit și telefonul mobil ale lui Depp.

Garda de corp a lui Depp o face pe fosta soție a acestuia „nebună”

Pe de altă parte, agentul de securitate al lui Johnny Depp a declarat că Amber Heard a fost „nebună, nebună” și „feroce” în timpul unei lupte între ea și soțul ei, eveniment care a avut loc în 2015, în Australia. Referitor la acel moment, Amber Heard a relatat că Depp ar fi fost atât de beat încât ar fi urinat într-un bol decorativ. În replică, garda de corp a actorul susține că  și-ar fi amintit momentul. Mai ales că se afla în casă cu cei doi și încerca să îl scoată afară pe Johnny Depp, ca să-l protejeze de violența soției.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by eddie (@sparrowfilmss)

Dar Connolly a recunoscut, de asemenea, că l-a văzut pe Depp sub influența drogurilor în mai multe ocazii. Și că acesta părea „mai fericit” și „ridicat” în acele momente.

„L-am văzut fumând marijuana. Am bănuielile mele că atunci când era plecat la baie probabil că lua cocaină. Dar nu l-am văzut niciodată făcând asta. Are o toleranță foarte mare la orice substanță”, a spus garda de corp a lui Johnny Depp, adăugând: „Cred că Jack Sparrow era mai beat decât Johnny Depp”, cu referire la personajul interpretat de actor în seria Pirații din Caraibe.

Sursa foto: Instagram