Animalele de companie exotice erau, de asemenea, cadouri frecvente de la un conducător puternic la altul. Potrivit istoricului Marina Belozerskaya, împăratul chinez Xian Zong Zhu Jianshen a fost prezentat publicului ca un deținător de atât de mulți lei, încât când o ambasadă a sultanului Ahmid, conducătorul timurid al Samarkandului, a sosit la curtea sa în anii 1480 cu încă două dintre aceste fiare.
Calul Incitatus
Cunoscut ca Împăratul Nebun, Caligula a condus Imperiul Roman din 37–41 d.Hr. Tânărul conducător, care a devenit al treilea împărat al Romei la vârsta de 25 de ani, s-a bucurat în mod deosebit de batjocorirea și disprețuirea aristocraților și trădătorilor din Senatul roman.
Caligula credea că Incitatus, calul său de curse preferat, era un candidat mai demn la funcția de guvern decât majoritatea muritorilor și era hotărât să-l facă consular al senatului roman. Incitatus, îmbrăcat într-un guler cu bijuterii și pături bogate în violet, locuia într-o tarabă de marmură și o iesle de fildeș. S-a spus în numeroase povestiri istorice că, calului i s-a dat chiar propriul palat, astfel încât să poată primi oaspeții cu stil.
Cel mai bun prieten al reginei
Încă din copilărie, Mary Regina Scoțienilor a iubit devotamentul atât în supușii ei, cât și în animalele ei. Crescută în grădina familiei regale franceze, Mary a fost înconjurată de numeroase animale de companie. Potrivit istoricului Antonia Fraser, avea „patru câini mari și douăzeci și doi de câini mici, precum și șoimi și păsări de companie”. Ea avea și doi cai preferați, Madame le Reale și Bravane. După întoarcerea în Scoția în 1561, relația lui Mary cu animalele – în special cu câinii – a continuat.
„A adorat câinii mici, precum și câinii mari ai goanei. în inventarele sale se menționează haine frumoase de catifea albastră pentru câinii mici, cărora li se punea deoparte o rație zilnică de două pâini. Avea oameni care îi îngrijeau și, ocazional, erau trimiși în Franța”, scrie istoricul Fraser.
În anii petrecuți în închisoarea din Anglia, animalele de companie ale reginei exilate au căpătat o nouă importanță, ca însoțitoare și animale de sprijin. A ținut păsări în colivie, inclusiv porumbei, o broască țestoasă și păsări din Barberia, precum și câinii ei mici.
O cușcă aurită
Versailles, casa regilor borboni ai Franței din 1682 până în 1789, a fost, în anumite privințe, o grădină zoologică interioară destul de murdară. Potrivit Antoniei Fraser:
„Pisicile erau peste tot. Ludovic al XV-lea i-a adorat, având un alb persan răsfățat, pe care a refuzat să le permită curtenilor să-l tachineze. O cursă celebrată de pisici gri angora trebuia să fie găsită pe mesele de loto, bătând piesele cu labele lor blănoase … Princesa de Chimay a favorizat și maimuțele, în ciuda prilejului sărbătorit în care maimuța a fugit în budoarul ei, tencuindu-se cu roșu și pudră, înainte de a se îndrepta în sala de cină, îngrozind pe toți cei prezenți.
Cameleonul Reginei
Deși regina Elisabeta a II-a este cunoscută mai ales pentru dragostea ei pentru câinii corgi și cai, în copilărie ea și sora ei, prințesa Margareta, au avut pentru o vreme un tovarăș mai puțin blând. Potrivit cărții scrise de Marion Crawford, „Elisabeta Regina”, în timpul celui de-al doilea război mondial, lordul Louis Mountbatten le-a adus verișoarelor sale un cameleon mare.
„Prințesa Elisabeta a fost încântată și a creat rapid o cutie pentru a păstra creatura”, scrie Crawford.
