Un celebru bucătar a fost prins la volan sub influența drogurilor. A fost depistat pozitiv la cocaină și canabis.
Chef Foa, jurat la emisiunea Masterchef care a fost difuzată la ProTV în anul 2021 are mari probleme. Potrivit surselor G4Media, vedeta a fost depistată în trafic pozitivă la două droguri: canabis și cocaină. De asemenea, poliția a menționat că avea asupra lui și patru țigarete care e posibil să fi conținut substanță vegetală. Lui Chef Foa i s-a făcut dosar penal.
”La data de 23 octombrie a.c., în jurul orei 17:00, polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza sectorului 1, au oprit pentru control un autovehicul condus de un bărbat în vârstă de 41 ani.
În urma testării preliminare cu aparatul Drugtest, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a două substanțe psihoactive, motiv pentru care persoana în cauză a fost condusă la sediul I.N.M.L., în vederea prelevării de mostre biologice.
I s-a întocmit dosar penal
Totodată, polițiștii au procedat la efectuarea controlului corporal, iar cu această ocazie au fost găsite 4 țigarete susceptibile de a conține substanță vegetală, cu miros înțepător.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal în cadrul căruia se efectuează cercetări IN REM (cu privire la faptă) pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 336 alin. 2 din Codul Penal în concurs cu prevederile Legii 143/2000, privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.”, arată un comunicat al Poliției Capitalei.
A lucrat o perioadă la compania de catering a celebrului bucătar Jamie Oliver
În vârstă de 41 de ani, vedeta a început să lucreze ca bucătar la Londra și o perioadă a lucrat la compania de catering a celebrului bucătar Jamie Oliver. De asemenea, a strâns experiență după ce a lucrat în restaurante cu stele Michelin. Pe numele său adevărat Florin Scripcă, tânărul a mărturisit că i-a plăcut să gătească de mic copil și a reușit să aducă în atenția tuturor conceptul de „street-food”.
Gospodina supremă: mama
Chiar dacă e cunoscut pentru preparatele sale gustoase, cu ceva timp în urmă chef Foa a recunoscut că mama rămâne pentru el gospodina supremă.
„Am zis-o mereu: mama e gospodina supremă. Nu ne ducea la restaurante, căci nu-și permitea, însă gătea în fiecare zi. Task-ul meu în această poveste era să fac piața.
Mă urcam pe bicicletă și plecăm. Iar când ajungeam acolo, pentru mine era o nebunie – iubeam zumzetul ăla, mirosul, aromele. Eram curios să știu tot despre tot – gustam din produsele expuse, puneam întrebări, voiam să înțeleg ce presupunea fiecare ingredient.
„Ușor-ușor am transmis pasiunea mea și fraților mei și chiar vecinilor de la bloc”
Iar odată întors acasă, stăteam pe lângă mama în bucătărie, căci voiam să văd cum transformă ingredientele pe care le luăm eu de la piață. Curiozitatea asta mă împingea să știu totul – de la cumpărături la gătit, la pus pe farfurie, la mâncat, la asezonat. Ușor-ușor am transmis pasiunea mea și fraților mei și chiar vecinilor de la bloc, din aceeași generație – unii chiar sunt în echipa noastră și acum.”, a povestit chef Foa.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook