Luni, de la 20:30, pe Antena 1 se vor lua la tocat mărunt modelul tunicilor şi se vor naşte primele alianţe ce vor genera imediat efecte colaterale: „Vezi, aşa se acţionează – dezbină şi câştigă!”, va striga chef Bontea pe platoul Chefi la cuţite.

Primele lovituri de teatru, primele dezamăgiri, teroarea benzii rulante, dar şi cine va pleca acasă, toate acestea vor putea fi urmărite de către telespectatori în cele mai noi ediţii Chefi la cuţite, luni, marţi şi miercuri, de la 20:30, pe Antena 1.  Tensiunea e maximă. Cei trei chefi şi-au ales echipele în sezonul 8 al emisiunii.

Emisiunea e din nou lider de audiență

Şi miercuri  seara, telespectatorii din România au ales Chefi la cuţite. Show-ul difuzat de Antena 1 s-a impus ca lider de audiență atât la nivelul publicului comercial, cât şi la nivelul publicului urban. Conform Kantar Media, Chefi la cuțite a fost lider de piață în rândul publicului comercial cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani cu o medie de 9.1 puncte de rating și o cotă de piață de 25.2%, în timp ce al doilea clasat, ProTv, a obținut 8 puncte de rating și 22.3% cotă de piață.

Show-ul de cooking de la Antena 1 s-a clasat pe primul loc și în rândul publicului din mediul urban cu o medie de 8.2 puncte de rating si 18.4 procente cotă de piață, în timp ce al doilea clasat, ProTV, a obținut 7.1 puncte de rating și 15.9 procente cotă de piață.

„Minutul de aur”, în bootcamp

În „minutul de aur ”al emisiunii de miercuri seara, 22.11, peste 1.7 milioane de telespectatori la nivelul întregului public din România urmăreau ultimele momente din bootcamp-ul Chefi la cuțite.

Au fost momente extrem de tensionate. După ce au trecut prin numeroase probe, aseară concurenţii au încercat să îi convingă pentru ultima oară pe cei trei chefi că merită un loc în echipele lor. Înainte de a lua o decizie finală, chefii au analizat atent fiecare farfurie şi au ales cu foarte mare grijă, ţinând cont nu doar de priceperea fiecărui bucătar, ci şi de punctele sale forte, de temperamentul fiecăruia, dar şi de defectele cu care ar putea porni în competiţie.

Astfel, 15 norocoşi şi-au văzut aseară visul împlinit, iar Gina i-a chemat alături de ei şi pe cei care îşi asiguraseră un loc în echipe încă din prima etapă a cooking show-ului.

„Am nevoie de la voi de sămânţă de război!”

„Ţineţi minte, de azi înainte vă cheamă Scărlătescu în platoul ăsta!”, le-a spus chef Cătălin concurenţilor săi, pentru ca mai apoi să mai adauge: „Mi se pare că am făcut cea mai frumoasă şi cea mai deşteaptă alegere din acest sezon. Jur! Sunt senzatie! Nu trebuie decât să vă gândiţi la ziua în curs. Trebuie să vă comportaţi ca nişte învingători, chiar de la început! Doar că dânsul aici de faţă are 3 amulete ciudate!”, şi-a amintit acesta de avantajul pe care l-a câştigat chef Dumitrescu.

„Dacă nu erau aceste amulete, echipa mea arăta cu totul diferit. Am nişte poliţe mari de plătit, mari de tot. Scopul e finala – să avem unul, cel puţin, care scapă în finală şi indiferent cum îl cheamă, ăla să câştige. Mă uit în stânga, mă uit în dreapta, pe cine şi de unde să iau şi pe cine şi de ce să dau. Şi am nevoie de la voi de sămânţă de război!”, le-a mărturisit chef Dumitrescu oamenilor din echipa sa.

În faţa amuletelor, şi chef Bontea s-a arătat destul de temător: „Mi-e frică să nu mi-i ia pe Maria, pe Vlăduţ sau pe Foca. Fiecare are atu-ul lui, fiecare are ceva special pentru acestă echipă şi sper să funcţioneze. Sper să îi ţin cât mai mult în joc, să duc cât mai mulţi în finală şi, de ce nu, să câştig sezonul!”, a mărturisit chef Sorin Bontea.

Sursa foto: Chefi la cuțite

Exclusiv. Războiul Oanelor, faza pe… magazine online și colecții de haine

Distribuie știrea: Facebook | Twitter | WhatsApp

Parteneri