Comoara din borcanele de dulceață. Primăria s-a îmbogățit: „A fost surpriză și stupefacție”

Comoara din borcanele de dulceață. Primăria s-a îmbogățit: „A fost surpriză și stupefacție”
Morez, ca multe alte orașe din Franța, a căutat să cumpere și să renoveze clădiri vechi pentru a atrage turiști. Primăria a cumpărat o casă părăsită, chiar în centrul orașului. Când s-au apucat de lucrări, au găsit trei borcane de dulceață, pline cu monede din aur.

Localitatea Morez, din Franța, se află la granița cu Elveția și are priveliști minunate.  Oamenii de aici au început să plece după ce au rămas fără lucru anul trecut, din pricina pandemiei. Aici era un centru istoric de fabricație pentru ceasuri și ochelari. Primarul a avut ideea să cumpere o clădire părăsită din centrul orașului, să o renoveze și să atragă turiști.

Comoara din borcanele de dulceață

O comoară va îmbogăți o primărie din Franța. Primarul orașului Morez, Laurent Petit, a convins consiliul local să cumpere o clădire cu trei etaje aflată în centrul orașului. Imobilul a fost locuit de patru frați și surori fără copii. Ultimul a murit în anii 90. Anul trecut, o rudă s-a oferit să vândă clădirea primăriei cu 130.000 de euro.

„Casa era plină de obiecte și mobilier”, a spus Petit, citată de theguardian.com. „Au existat mai multe generații care nu au aruncat nimic, au păstrat totul și au trăit foarte modest. Am fost de acord că vom cumpăra proprietatea așa cum a fost și i-am goli treptat conținutul. Când Covid-19 a lovit primăvara trecută și Franța a fost închisă, estul Franței a fost puternic lovit și planurile pentru lucrători de a ordona lucrurile din clădire au fost suspendate”, a explicat primarul.

Trei borcane pline cu bare de aur stăteau pe un raft

Acum, lucrările au fost reluate. Totuși, oficialii au vrut să verifice dacă vreun articol din casă era de interes istoric. Funcționari, primarul, șeful serviciilor și șeful muzeului local au intrat să vadă cu ochii lor ce lucruri sunt prin casă. Au urmat regulile de distanțare socială, luând câte un etaj, și au sortat cu grijă ce au găsit prin cutii și dulapuri.

”Trei borcane pline cu bare de aur stăteau în spatele multor alte obiecte pe un raft”, a spus primarul. „A fost surpriză și stupefacție. Niciunul dintre noi nu ținuse vreodată în mână o bucată de aur. Văzusem doar bare de aur în fotografii și credeam că trebuie să fie uriașe. Dar acestea erau mici, cântăreau 1 kg, de mărimea unui pachet de țigări.” Cele cinci bare de aur și peste 1.000 de monede de aur au fost estimate la o valoare de circa 600.000 de euro.

Au mai găsit și alte sute de monede din aur

Personalul primăriei a găsit mai întâi trei borcane de gemuri cu lingouri de aur și monede în valoare de 600.000 de euro în spatele unui raft prăfuit. Apoi au deschis un seif ascuns în spatele cutiilor dintr-un dulap pentru a găsi alte monede de aur, cu o valoare de până la 150.000 de euro în.

Primarul Petit a spus că este imposibil să știe cine exact din familie a deținut comoara. Edilul a spus că ruda în vârstă care a vândut casa nu este interesată de comoară, de vreme ce primăria a cumpărat casa. Vânzătorul auzise zvonuri de familie despre comori ascunse, dar nu credea că este încă acolo.

Descoperirea este mică în comparație cu bugetul anual al orașului de 6 milioane de euro. Totuși, banii vor fi folosiți pentru un proiect public special care nu a fost încă decis. Petit a spus: „Nu pot spune că ne-a transformat în Las Vegas din Jura, dar ne-a făcut să zâmbim”, a spus edilul, citat de theguardian.com.

Distribuie știrea: Facebook | Twitter | WhatsApp