Aurel Pădureanu se luptă din răsputeri să facă ce și-a propus, iar dacă va fi oprit spune că va pleca definitiv din România.
Cornelia Catanga a lăsat cu limbă de moarte să-i fie îndeplinită această ultimă dorință
S-au împlinit aproape opt luni de la moartea Corneliei Catanga, dar Aurel Pădureanu nu-și poate reveni. În plus, are un mare of și vrea să îndeplinească ultima dorință a cântăreței: un cavou. Aceasta l-a rugat să nu o bage în pământ atunci când va trece la cele veșnice pentru că îi era foarte frică de orice gânganie.
Cântărețul spune că va face orice îi stă în putință să facă acest ultim lucru pentru soția sa, iar dacă nu va primi aprobările necesare, va pleca din țară cu fiul său.
„Încă nu am încercat pentru că nu a trecut niciun an de când a murit. Vreau ca atunci când împlinește un an să încerc, dacă e posibil, pentru că a murit cum a murit, să-i îndeplinesc dorința.
Pentru că dorința ei a fost să n-o bag în pământ. Să fie cimentat mormântul, să fie un cavou. Asta e dorința mea supremă și a ei, că a lăsat-o cu gură de moarte”, a declarat Aurel Pădureanu pentru cancan.ro.
Nu a avut parte de înmormântarea pe care o merita
Pe de altă parte, artistul spune că regretă enorm că soția sa, una dintre marile voci ale României, nu a avut parte de înmormântarea pe care o merita. Și asta pentru că medicii spun că s-a stins din cauza coronavirusului, deși bărbatul susține că aceasta a suferit un stop cardio respirator.
„După ce că a fost înmormântată de sistem cum a fost, a fost băgată în pământ forțat… Nu am dreptul să fac un cavou?
Dacă nu mi se aprobă asta, deși nu știu acum cum se procedează, o să plec din țară și eu, și copilul meu și îi blestem pe toți care au băgat-o în pământ să pățească și ei ce am pățit eu cu nevasta mea. Vreau doar un cavou, acolo, să cimenteze pe lângă ea, nu vreau s-o scot. A fost dorința ei. Să nu fie băgată în groapă, că spunea că «mie mi-e frică și de o gânganie».
Și uite că a ajuns să fie băgată în groapă forțat, pentru că dacă eram lăsat atunci în perioada aia două zile ca să stau liniștit, să n-o îngrop de urgență, poate reușeam să-i fac cavoul. Dar am fost forțat de oameni, de sistem, s-o îngrop imediat. (…) Ea nu a murit de Covid, a murit din cauza unui stop cardio-respirator. Au băgat-o ei la Covid că așa au vrut! Ea a murit de stop cardio-respirator, nu a avut nimic cu Covidul. Ăștia au făcut nenorociri mari. Toți care au fost în perioada aia și i-a coordonat, cum să spun eu, pandemia, au făcut nenorociri”, a mai spus Pădureanu.
Sursă foto: Spynews
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook