COVID-19. Încă 30 de zile în stare de alertă, fără încuviințarea Parlamentului

COVID-19. Încă 30 de zile în stare de alertă, fără încuviințarea Parlamentului
Din 17 iunie, vom fi tot în stare de alertă din cauza COVID-19, a decis marți, 16 iunie, Guvernul. Premierul Ludovic Orban a trimis o scrisoare de informare celor doi președinți ai Parlamentului.

Premierul Ludovic Orban a trimis o scrisoare celor doi președinți ai Senatului și Camerei Deputaților în care explică de ce a transmis hotărârea de guvern privind prelungirea stării de alertă doar spre informarea Parlamentului, iar nu spre încuviințare. Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat că a aflat marți seară (16 iunie) că decizia Guvernului și că PSD ca contesta Hotărârrea de Guvern și va depune moțiune de cenzură.

COVID-19. Încă 30 de zile în stare de alertă

Guvernul a aprobat marți, 16 iunie, prelungirea stării de alertă cu 30 de zile. Hotărârea a fost adoptată „în unanimitate” în Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, a anunțat premierul Ludovic Orban, citat de evz.ro.

În completarea scrisorii, premierul a ataşat analiza factorilor de risc şi nota de fundamentare care a stat la baza adoptării HG 476/16.06.2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Miercuri, 17 iunie, birourile permanente reunite ale Parlamentului au decis să nu voteze, deocamdată, hotărârea Guvernului cu privire la prelungirea stării de alertă deoarece în adresa care însoțește actul normativ transmis Parlamentului se arată că acesta a fost trimis spre „informare”.