Simona Ionescu / Redactor Șef

COVID-19. Stare de alertă pentru 30 de zile. Bisericile se deschid

COVID-19. Stare de alertă pentru 30 de zile. Bisericile se deschid
Guvernul a decis, astăzi, 16 iunie, prelungirea stării de alertă pe tot teritoriul ţării pentru 30 de zile, începând cu 17 iunie. Vor putea fi oficiate slujbe în interiorul bisericilor.

Premierul Ludovic Orban a declarat marţi, 16 iunie, la începutul şedinţei de Guvern, că în şedinţa CNSU a fost adoptată în unanimitate hotărîrea de prelungire a stării de alertă pe tot teritoriul ţării pentru 30 de zile, începând cu 17 iunie. Orban a precizat că vor putea fi oficiate slujbe în interiorul bisericilor.

Stare de aletă pentru 30 de zile

”În plus faţă de decizia de vineri (n.r. 12 iunie) am luat deczia de a permite oficierea de slujbe şi în interiorul bisericilor. Noi nu am închis bisericile, ele au fost deschise. Nu s-a permis, însă oficierea de slujbe”, a precizat şeful Executivului.

Premierul a explicat că propunerea formulată de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) este aceea de a permite oficierea slujbelor şi în spaţii închise şi în afara bisericilor.

”Bisericile fiind de mărimi variabile, va fi un număr redus de credincioşi care va putea participa. Aici vor trebuie stipulate foarte clar regulile – distanţă, purtarea măştii”, a declarat prim-ministrul.

Ludovic Orban a făcut şi precizări referitoare la reluare a activităţilor în ceea ce priveşte jocurile de noroc.

”A fost o adevărată campanie împotriva noastră. Jocurile de noroc nu sunt doar cele de pe slot machines. Este Loteria, casele de pariuri. Ce nu înţeleg cei care ne critică ca să se afle în treabă este că măsurile pe care le-am luat au avut la bază evaluarea riscului epidemiologic”, a adăugat premierul. (Sursa: Guvernul României)

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre