Cristina Cioran (43 de ani) este însărcinată cu primul ei copil, o fiică. Prezentatoarea de televiziune și iubitul ei, Alexandru Dobrescu, și-au confirmat relația la finalul anului trecut. Cei doi formează un cuplu de aproximativ 1 an. Recent, Cristina a fost invitată la „Vorbește lumea”, acolo unde a vorbit despre cum se simte în al doilea trimestru de sarcină. Cristina a fost și la prima ecografie a bebelușului și a avut emoții.
„Cristina a simțit primele mișcări ale bebelușului în a 22-a săptămână de sarcină. „Mi se pare incredibil. E tare rău”, a mărturisit Cristina emoționată. „Îmi place starea mea de acum. Aș mai sta însărcinată în trimestrul 2”, a adăugat. Prezentatoarea a făcut și o poză alături de Adela Popescu, care era și ea prezentă în platou ca invitată. Cele două și-au comparat burticile și au urcat imaginea pe rețelele de socializare.
Ce interdicții are Cristina Cioran de la medic
Vedeta a povestit că față de cum era în prima parte a sarcinii, panicată de orice, acum este foarte relaxată și se bucură de această perioadă. „Dacă în primele luni am fost atât de stresată, mi-era rău, mi-era frică și să respir și să râd prea tare. Acum n-am nicio treabă. Vineri am ieșit în oraș și purtam o rochie roșie. M-am gândit că e ultima oară când o port, dar să nu fie ultima oară pentru rochie. A fost, ce crezi… La un moment dat a pocnit tot spatele. Am rămas doar cu umerii acoperiți. Noroc că aveam în mașină un tricou mai lung și l-am pus pe ăla”, a spus Cristina râzând.
Totuși, viitoare mămică are și o serie de interdicții primite din partea medicului ei, pe care le respectă întocmai. „Am indicații de la doamna doctor să nu ridic, să nu fac efort. Sunt niște situații acolo, dar chiar și așa, m-am obișnuit să-i zic lui Alex să ia sacoșa, să facă aia, nu mai pun eu mâna pe nimic”, a încheiat Cristina Cioran.
Foto: Instagram
Fiica Andreei Esca, probleme cu iubitul. Mario Fresh primește propuneri indecente de la admiratoare
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook