Simona Ionescu / Redactor Șef

Cântărețul și compozitorul Björn Ulvaeus, acum în vârstă de 76 de ani, spune că grupul suedez ABBA reunire 2024, iubit de o lume întreagă s-a întâlnit la Stockholm pentru a discuta o reuniune. Membri s-au întors la studio pentru a înregistra noi materiale, iar de data aceasta, treaba este sigură, după cum a declarat chiar Ulvaeus. 

Celebri în anii 70, ABBA a lansat ultimul  album de studio, The Visitors, în 1981. În 2018 au anunțat că intenționează să înregistreze piese noi pentru prima dată în 35 de ani, iar acum s-a confirmat că au mai multe melodii decât au fost planificate inițial. Trupa s-a despărțit în 1983, iar ultima lor reprezentaţie comună a avut loc trei ani mai târziu.

Vești bune pentru fanii ABBA. Celebra formație va lansa cinci piese noi 

„Benny (Andersson – n.r.) și cu mine am scris niște cântece noi și în această toamnă vom avea muzică nouă de la ABBA. Dar nu am voie să spun nimic mai mult despre asta, îmi pare rău. V-aș fi spus totul, dar nu pot. Tot ce pot să vă spun este că a fost fantastic în studio, pentru că a fost ca și cum ar fi fost ieri. A fost așa ciudat să intrăm în acel studio și să ne uităm toți patru unul la celălalt întrebându-ne „Ce-i asta?”. Totul a năvălit înapoi”, a declarat Björn Ulvaeus într-un interviu recent. 

Până acum au existat mai multe reuniuni, dar este pentru prima oară când membrii grupului simt nevoia să lanseze noi cântece într-un studio. În urmă cu trei ani s-a mai vorbit despre posibilitatea de a lansa două cântece noi, dar într-un proiect de televiziune care presupunea reunirea unor variante digitale ale membrilor.

Foto: Facebook

ABBA reunire 2024 este realitate după ce Björn Ulvaeus a confirmat personal vestea cea bună. Legendara trupă suedez s-a reunit la Stockholm și lucrează la material nou. Fanii din întreaga lume așteaptă cu nerăbdare albumul ABBA reunire, iar această notiție confirmă că după 35 de ani de pauză, formația iconică revine cu piese inedite și proiecte ambițioase. Cum se prepară rețeta virală „Cabbage boil” – varză aromată la cuptor.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre