Simona Ionescu / Redactor Șef

Cu cine chefuiește de ziua lui Terminator

Cu cine chefuiește de ziua lui Terminator
A împlinit, azi, 30 iulie 2020, vârsta de 73 de ani și se ține bine. Mai mult, are doar vorbe de încurajare pentru cei din jur, mult mai tineri. „Nu există nu pot” spune cel supranumit „omul de oțel”. Surprinzător e cu cine chefuiește starul de ziua lui. Nu o să vă vină să credeți.

Arnold Schwarzenegger a împlinit joi, 30 iulie, 73 de ani și este în continuare un exemplu pentru mulți practicanți ai mișcării. Discursurile sale motivaționale inspiră generații.

Până să devină star de cinema, Arnold Schwarzenegger a cunoscut consacrarea odată cu cele 7 titluri de Mister Olympia câștigate în anii 1970, 1971, 1972, 1973, 1974, 1975, 1980. În prezent deține și o sală de culturism, foarte bine cotată, Gold’s in Venice, deseori fiind văzut la antrenamente alături de clienți. A continuat cu blockbusterele de la Hollywood și a ajuns să fie și guvernator al Californiei.

El și-a câștigat faima ca actor în filme de acțiune. În zilele când era campion mondial de culturism a fost supranumit „stejarul austriac” și „Arnold cel Tare”. Supranumele „Arnie” l-a dobândit în timpul carierei de actor, iar mai recent a fost numit „the Governator” (o combinație a cuvintelor governor și terminator, după filmele din seria de filme „Terminator” în care a jucat). Cariera sa cinemtografică include aproape 80 de filme, în unele fiind regizor sau producător.

A divorțat din cauza menajerei de culoare

Celebrul actor s-a născut în Thal, Austria, iar pasul către culturism l-a făcut la 14 ani, în detrimentul fotbalului. Tatăl voia să-l facă ofițer de poliție, iar mama își dorea să meargă cât mai mult la școală. În final, tânărul a ajuns sportiv, apoi actor de mare succes și nu s-a lăsat până ce nu a intrat și în politică.


Studiu național. Peste jumătate dintre tineri și-au pierdut încrederea și motivația

Moartea rapperului Malik B, înconjurată de mister


Schwarzenegger a fost căsătorit cu ziarista și scriitoarea Maria Shriver, cu care are patru copii. În 2011 s-a aflat că el mai are un copil, cu o fostă angajată, mai exact cu menajera de culoare pe care cuplul o angajase, motiv pentru care soția sa a hotărât să se despartă de el și să ceară divorțul.

Petrecere cu Dutch, Wgiskey și Lulu

De ziua lui „Terminator” a chefuit cu animalele sale de companie. Familia animalieră, care până acum a fost compusă dintr-un ponei, Whiskey și măgărușul Lulu, s-a întregit cu un câine, Dutch, pe care actorul l-a prezentat plin de mândrie.

„Faceți cunoștință cu cel mai nou membru al familiei, Dutch! Are 10 luni, a fost numit după personajul meu din Predator, cântărește 103 kilograme și se teme ușor de Lulu… dar vor fi cei mai buni prieteni în curând”, a scris Schwarzenegger pe contul său de Instagram, unde a prezentat și o imagine în premieră cu patrupedul. Acum o săptămână, îmbrăcat în pantaloni tradiționali austrieci, actorul i-a urat aniversare fericită uneia din fiicele sale, Cristina, el având, în total, cinci copii.

Sursa foto: Instagram

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre