Procurorii DIICOT au exemplificat faptul că cei doi multimilionari își ademeneau acolo victimele, făcându-le să se îndrăgostească de ei, prin metoda loverboy, pe care o stăpâneau și pe care o aplicau cu mare talent. Discuția dintre Andrew Tate, bunăoară, și una din victime, e fără echivoc. Acesta îi spune direct tinerei îndrăgostite că, din acel moment va fi exclusiv a lui și că va trebui să i se supună și să facă orice îi va cere.
Început de petrecere deocheată, în avion, filmată în detaliu
Atât Tristan, cât și Andrew Tate au o legătură de nezdruncinat. De aceea au și deci să locuiască împreună, în România, țară care li s-a părut potrivită ca să își facă de cap atâta vreme cât aveau suficient de mulți bani cu care să cumpere, la nevoie, liniștea din partea autorităților.
Studiourile de videochat în care produceau pornografie ce era apoi difuzată online, funcționau de ani de zile. În plus, ei organizau petreceri private animate de multe fete, pentru câțiva clienți sau parteneri de afaceri dornici de senzații tari și cu suficientă dare de mână ca să se „califice”.
O astfel de petrecere a fost „documentată” detaliat. Cei câțiva bărbați descind dintr-un autocar modern, ca de altfel și cei doi frați Tate. Toți sunt ultra eleganți, au accesorii de la cele mai mari branduri. Fetele care vin să animeze întâlnirea „de afaceri” sunt filmate și ele, extrem de atent. Din spate, ca niște obiecte, pentru a li se vedea detaliat nurii.
Toate poartă haine mulate, care le pun în evidență formele, sunt „tunate” și aranjate ca pentru întâlnire. Gata de muncă, le vedem zâmbind forțat când sunt filmate, cu pahare cu vin sau Mimosa în mâini. Sunt mult mai multe decât bărbații, un calcul sumar indică o medie de două fete pentru fiecare. Petrecerea are loc în aer, la bordul unui avion privat.
Într-o altă imagine, Tristan Tate și un alt bărbat sunt „răsfățați” de nu mai puțin de opt fete, într-o încăpere.
Victima lui Andrew Tate povestește cum era bătută de acesta
Amintim că Andrew Tate a fost arestat și în 2015, tot pentru abuzuri la adresa fetelor pe care le avea „angajațe” în studioul de videochat din Luton, aproape de Londra. La momentul respectiv a reușit să scape după doar 23 de ore de arest. Una din victimele sale a povestit presei modul brutal în care a fost agresată.
„Îmi pare rău că plâng…. Noaptea trecută am lucrat pentru el și mi-a cumpărat 5 sticle de vin, deci am fost complet beată, astfel că nu am avut camera video pornită. Doar stăteam pe pat și el m-a lovit cu pumnul foarte tare. M-a lovit fără niciun motiv și am fost foarte confuză”, mărturisește tânăra în înregistrare.
Metoda loverboy, aplicată de frații Tate, explicată pe înțelesul tuturor
Autoritățile române l-au acuzat pe Andrew Tate că a folosit metoda „loverboy” pentru a exploata femei în cadrul unei scheme de trafic de sex. Acest lucru a provocat o explozie de interes pentru acest termen, în special pe TikTok, unde creatorii s-au străduit să explice cum diferă metoda de stereotipurile privind traficul de persoane. Printre aceștia s-a numărat Victoria De Vall, care are 372.000 de urmăritori și care a spus că a lucrat la o organizație non-profit care se ocupă cu traficul sexual. Ea a folosit un videoclip recent pentru a demitiza unele concepții greșite.
View this post on Instagram
„În cazul traficului de persoane în scopuri sexuale nu va fi cineva care te răpește, a spus ea. Va fi cineva pe care îl cunoști și care te manipulează. Acesta este punctul central al metodei loverboy. În forma sa tipică, aceasta implică bărbați care se întâlnesc cu o femeie și joacă rolul de iubit pentru a o face să se îndrăgostească de ei. Apoi, odată ce ea este îndrăgostită de ei, o constrâng să facă trafic sexual pentru a putea face bani pe seama ei”, arată Insider.
Câți bani câștigau frații Tate din afacerile cu videochaturi
Tate a fost foarte deschis cu privire la afacerea sa cu webcam, afirmând anul trecut, în cadrul podcastului Fresh & Fit, că ajunge să câștige 600.000 de dolari pe lună de la 75 de modele care folosesc webcam. Pe site-ul propriu, care nu mai există, dar ale cărui capturi de ecran au fost distribuite pe scară largă, Tate a scris că 50% dintre angajatele sale au fost prietenele sale la un moment dat și că „niciuna nu a lucrat în industria divertismentului pentru adulți înainte de a mă cunoaște”.
Tot pe site, el a explicat un proces care seamănă foarte mult cu metoda loverboy. „Treaba mea era să întâlnesc o fată, să merg la câteva întâlniri, să mă culc cu ea, să testez dacă este de calitate, să o fac să se îndrăgostească de mine până la punctul în care să facă tot ce îi spun, iar apoi să o aduc pe webcam pentru a ne îmbogăți împreună”, se arăta în textul citat de Insider.
Sursa foto / video: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook