Bărbatul, fost cadru didactic la Universitatea Sapientia din Cluj-Napoca, a șocat o țară întreagă când și-a omorât partenera, și ea tot profesoară. Cei doi formau un cuplu de numai șase luni, însă relația era una normală, fără episoade de violență care să le fi dat de gândit apropiaților că ceva nu este în regulă. Însă, după ce s-a descoperit că el este autorul crimei, au ieșit la iveală și alte fapte cu violență comise de acesta asupra femeilor din viața lui.
Pedeapsă cu suspendare pentru loviri și alte violențe
În 2020, Ferenc Bone a fost trimis în judecată pentru loviri şi alte violenţe, fiind acuzat că şi-a agresat fosta iubită. Mai exact, pe 29 iulie, în jurul orelor 04:45, în zona localului La Ţevi din Cluj-Napoca, bărbatul a snopit-o în bătaie pe femeie în plină stradă. A trântit-o pe caldarâm şi a lovit-o în mod repetat, cu pumnii şi cu picioarele, peste cap şi corp, provocându-i răni ce au necesitat pentru vindecare 14-15 zile de îngrijiri medicale.
În urma acestui episod extrem de violent, Ferenc Bone a fost concediat de la Universitatea Sapientia.
Ce aspect au contat în luarea deciziei
În urma procesului, judecat la Judecătoria Cluj-Napoca, Ferenc Bone a fost condamnat la un an şi trei luni cu suspendare, sentință ce nu a fost atacată cu apel de către Parchet. Potrivit procurorilor, în luarea deciziei de neatacare cu apel a soluţiei Judecătoriei Cluj-Napoca, s-au avut în vedere inclusiv nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială ale inculpatului, dar şi practica Judecătoriei Cluj Napoca şi a Curţii de Apel Cluj în dosare de loviri şi alte violenţe.
Atacul asupra fostei concubine a fost surprins și de camerele de supraveghere din oraș. Acest fapt, dar și mărturiile a altor foste prietene ale agresorului, care dovedeau că „acest episod de violenţă nu a fost izolat în viaţa inculpatului” ar fi putut să întoarcă decizia magistraților.
Ferenc Bone, de 43 de ani, care este principalul suspect în cazul uciderii Beatei Molnar (31 de ani), tânăra dispărută în 23 mai din Cluj. Cadavrul acesteia a fost găsit pe 25 mai, pe un câmp din localitatea bihoreană Cornițel. În seara zilei de 26 mai, individul a fost prins în triajul Gării CFR Velența, ascuns într-un vagon dezafectat. În cadrul anchetei, bărbatul a recunoscut că ș-a ucis iubita, pe fondul unei crize de gelozie. A strâns-o de gât până ce femeia nu a mai respirat.
Sursă foto: Bihoreanul
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook