Simona Ionescu / Redactor Șef

Cum arăta stră-străbunicul licuricilor

Cum arăta stră-străbunicul licuricilor
Licuricii sunt unele dintre cele mai interesante insecte. Sunt fabuloși, în nopțile de vară, când încep să lumineze. Deși sunt pline câmpiile de ei, se cunosc încă destul de puține lucruri.

O echipă de paleontologi din China, Republica Cehă şi Marea Britanie a descoperit cum arăta stră-străbunicul licuricilor. Aceștia au găsit un exemplar de insectă despre care se crede că este un strămoş al licuricilor, a anunţat Institutul de Geologie şi Paleontologie din Nanjing din cadrul Academiei de Ştiinţe din China, relatează Xinhua.

Insecta, numită Cretophengodidae, a fost descoperită într-un chihlimbar din Myanmar. Aceasta are o vechime de aproximativ 99 de milioane de ani. Altfel spus, datează din perioada în care Pământul era populat cu dinozauri. Echipa de oameni de ştiinţă a studiat peste 20.000 de fosile în chihlimbar şi a găsit un exemplar de sex masculin bine conservat.

Cum arăta stră-străbunicul licuricilor – era diferit

Insecta măsura aproximativ 7 milimetri lungime şi avea ochi mai mari şi un corp mai moale în comparaţie cu licuricii din prezent.

Paleontologii sunt de părere că bioluminiscenţa s-a dezvoltat iniţial la larvele moi şi vulnerabile de insecte, ca mecanism de apărare pentru îndepărtarea prădătorilor. În prezent, capacitatea acestor insecte de a emite lumină este utilizată pentru reproducere. Studiul a fost publicat în jurnalul ştiinţific Proceedings of the Royal Society.

Ce știm despre licuricii de azi

Există peste 2.000 de varietăți diferite de licurici. Aceste insecte trăiesc atât în zonele calde, cât și în cele temperate și preferă zonele cu umiditate mai mare. Luminița lor e dată de o reacție chimică. Licuricii au niște organe specializate pentru producerea luminii, situate sub abdomen. Aici, oxigenul din aer se combină cu o substanță numită „luciferină” și lumina este produsă aproape fără căldură.

Toată această operațiune complicată e dedicată iubirii, deoarece apar în perioada de reproducere. Și e destul de complicat. Femelele stau nemișcate, urmărind semnalele luminoase ale cavalerilor și le răspund, tot prin luminițe, doar acelora de care sunt interesate.

Fiecare varietate de licurici are propriul model de semnalizare luminoasă. Unii își aprind lumința o singură dată, alții fac un adevărat joc de lumini, de până la nouă pulsații luminoase. Există licurici care au un traseu aerian specific, lasându-se în jos și apoi urcând brusc, sub forma unei litere J luminoase. Iar câțiva, mai jucăuși, își scutură abdomenele dintr-o parte în alta și par că scânteiază. Și culorile lor diferă, de la albastru sau verde, până la portocaliu sau galben.

Știați că licuricii sunt cei mai eficienți producători de energie luminoasă din lume? 100% din energia pe care o produc este emisă prin lumină. În comparație, un bec incandescent emite doar 10% din energia sa sub formă de lumină, iar unul fluorescent, 90%.

Sursa foto: Pixabay, Researchgate.net

Despărțire cu dramă în showbiz-ul românesc! Ea plânge și îl roagă pe soț să se întoarcă acasă

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre