Lumea vrea să știe cum arată viața fostului milionar Irinel Columbeanu mutat în azilul de la Ghermănești, lângă Snagov, acolo unde și-au petrecut ultimele momente de viață și tatăl acestuia, dar și celebra Zina Dumitrescu. Potrivit directorului stabilimentului, Irinel Columbeanu locuiește într-o garsonieră, are tot confortul. Fostul milionar de la Izvorani a suferit două AVC-uri, dar starea lui este stabilă. Însă a ajuns să simtă pe propria piele cum lipsa banilor te face indezirabil în ochii anturajului.
Din fericire, mai are câțiva prieteni care i-au rămas aproape, oameni solvabili, ce trăiesc la Snagov în mare parte, așa că îl pot vizita sau pot ieși împreună, să petreacă timpul pe vreo terasa. Așa s-a întâmplat și acum o săptămână, după cum a dezvăluit pe Facebook fostul jurnalist de la Adevărul Livius Ionescu, în prezent proprietarul unei companii de brokeraj si consultanță imobiliara. La masă mai erau, alături de el și Irinel Columbeanu, jurnalistul Adiță Voicu, realizatorul emisiunii Fiță cu Adiță de la Kanal D, și celebrul Serghei Mizil.
Vestea mutării lui Irinel Columbeanu la azil a bulversat pe toată lumea. Jurnalistul și actorul Mircea N. Stoian, fostul coleg de liceu al acestuia, a reacționat pe Facebook: „Știrea potrivit căreia Irinel Columbeanu s-a retras la azil îmi dă fiori reci. Am fost colegi de liceu, în același an”.
Irinel Columbeanu, adolescent de bani gata
Merită să ne întoarce puțin în timp, în adolescența lui Irinel Columbeanu, pentru o privire de ansamblu despre ce a fost și ce a ajuns acesta. A fost un băiat dintr-o familie cu stare materială foarte bună. În liceu, Irinel Columbeanu purta plete și fuma. La 14 ani a fost trimis în tabără în Franța, ceva la care copiii românilor nici nu puteau visa.
Copilul unor părinți bogați, cu un tată influent în guvernele ceaușiste, a devenit adultul ajuns milionar, înconjurat de prieteni și iubite spectaculoase. Bătrânețea însă îi este dificilă. Fostul milionar e acum un bătrân părăsit de toți, ajuns să doarmă în azil, unde se mai pune și problema că nu îi ajung banii din pensie pentru a plăti costurile necesare, conform declarației patronului de azil.
Averea de milioane, adunată de Columbeanu senior
Ion și Georgeta, părinții lui Irinel Columbeanu și-au trăit viața de pensionari de după revoluție cu multă discreție. Tatăl lui Irinel însă l-a făcut pe fiu milionar. Fostul șef al Protocolului de stat în toate guvernele, de la Gheorghe Gheorghiu-Dej până la Adrian Năstase, adică din 1961 până în 2002, el i-a lăsat moștenire fiului său milioanele care i-au asigurat startul în viața pe cai mari la Izvorani.
Într-un articol-portret realizat de EVZ în 2010, Ion Columbeanu povestea: „Am intrat în Guvern în ’59, după ce am stat un an la Direcţia economică a CC a PCR. Direcţia asta era mai tare decât chiar guvernul”. Orfan de ambii părinți și având în mână o dispensă pentru vârstă, era doar un adolescent de 15 ani când s-a angajat pe Şantierul Naval Constanța.
A fost mai întâi hamal şi a învăţat că banul se câştigă prin muncă. A avansat până a ajuns mecanic-lăcătuș. „Mai târziu, când eram la Guvern, eram singurul care spunea sărut-mâna femeilor de serviciu! (…) După Revoluţie, am fost secretar general al guvernului interimar, până l-a descoperit Iliescu pe Hrebenciuc, la Bacău, şi mi l-a adus pe cap!”, a mai povestit acesta în același articol.
Din poziția în care a fost în guvern a adunat banii. Fiul său, Irinel, a crescut, așadar, într-o familie cu stare. Irinel Columbeanu a rememorat deseori viața sa de băiat. Tatăl avea un salariu de 6000 de lei lunar, o avere la vremea respectivă. Locuiau într-o casă impunătoare, în care existau 2 mașini, din nou ceva aproape de neimaginat în epocă.
În timp ce Columbeanu senior a făcut istorie în guvernele României, soția sa a lucrat ca secretară într-o instituție publică. A fost o doamnă distinsă, elegantă, care a ținut cu dinții de intimitatea vieții sale. A murit de cancer, la 76 de ani. Ion Columbeanu a murit în 2016, la 90 de ani, la azilul de bătrâni de la Ghermănești (Snagov), unde fusese internat de fiul său în același an.
După Revoluție, Irinel s-a apucat de afaceri
Merită amintită o poveste din 2006, când Irinel Columbeanu a anunțat că a inventat cimentul perfect, pe care l-a numit columbeanit. A obținut un credit de 5,6 milioane de euro punând gaj mai multe terenuri cumparate la Ciolpani, și a deschis fabrica de columbeanit de la Târgu Cărbunești, devenită ulterior Turbocim SRL.
Cea mai profitabilă afacere a lui Irinel Columbeanu a fost asocierea cu Alcatel. Până în 2007, una dintre firmele lui, Promotion Group Internaţional, a fost reprezentanta oficială în România a gigantului în telecomunicații. Cu asocierea cu Alcatel, la începutul anilor 90, Irinel Columbeanu a intrat în atenția presei. Dar și grației iubitei sale din acea vreme, Romanița Iovan.
„Dintr-o pură întâmplare am ajuns să mă asociez cu Alcatel. M-am întâlnit în față la Intercontinental cu doi francezi veniți să semneze un contract cu Electromagnetica. Era 23 decembrie 1989, ei nu știau cum să plece mai repede din țară. Recunosc, a fost noroc chior! Au venit la mine și m-au întrebat dacă vreau să lucrez pentru ei”, a mărturisi Irinel Columbeanu cu ani în urmă.
În 2008, averea lui Irinel Columbeanu era estimată la 120 de milioane de euro. Apoi a început declinul. În anul 2009, mai avea 7 milioane de euro. Patru ani mai târziu, Irinel Columbeanu a fost executat silit de bănci pentru credite pe care nu le-a plătit.
Femeile superbe din viața lui Irinel Columbeanu
Este cunoscut faptul că lui Irinel Columbeanu i-au plăcut mereu femeile înalte și suple. Prima sa iubită cunoscută, Romanița Iovan era manechin celebru atunci când s-au cunoscut, în 1986. La momentul acela, ea avea 21 de ani, iar el 28. Cu „pedigree-ul” și banii familiei sale, Irinel Columbeanu se învârtea deja numai în cercuri selecte.
Relația lor a durat 10 ani. După Revoluție, au investit în imobiliare și au făcut bani frumoși împreună. Apoi Romanița a decis să devină designer vestimentar. Lumea mondenă a vorbit mult despre un cadou de despărțire – clădirea unde a funcționat Casa de modă Romanița Iovan, în apropiere de Piața Victoriei, pe care Romanița a vândut-o Rompetrol.
Mutat între timp în somptuoasa vilă de la Izvorani și conducând Bentley, Rolls Royce și Jaguar, lui Irinel Columbeanu nu i-a fost greu să atragă numai femei frumoase în jurul lui. O altă iubită notabilă a fost cântăreața Ana Lesko. Apoi a urmat relația cu „eleva model” Monica Gabor, cu care s-a căsătorit când aceasta a terminat liceul și și-a dat BAC-ul. Au divorțat după cinci ani, cei doi având împreună o fiică adolescentă, Irina.
Încredințată tatălui în urma divorțului, fata s-a mutat în cele din urmă în America, alături de mama sa, după ce s-a dovedit că Irinel Columbeanu nu se mai descurca să o țină la școala privată unde aceasta învăța. Copila e frumoasă precum mama sa, e deșteaptă și are rezultate remarcabile la învățătură, așa cum, nu de puține opri, părinții ei au lăudat-o.
Sursa foto: Facebook, Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook