Bărbatul rămas singur este Emil Hurezeanu, ambasador acum în Austria, la Viena. După o carieră deosebită ca jurnalist la postul Europa Liberă, în timpul dictaturii Ceaușescu, a revenit în România și a continuat să scrie în ziarele democrației ca analist politic și să publice cărți. Apoi a intrat în lumea politică.
În martie 2003 devine consilier personal al primului ministru din acea vreme, Adrian Năstase, pe probleme de analiză politică a unor fenomene externe, demisionând din această funcţie după şase luni.
În 2015, Emil Hurezeanu a fost numit de președintele Klaus Iohannis în postul de ambasador al României în Germania, la Berlin. După 6 ani, în 2021, a schimbat țara pentru că a fost desemnat ambasador al țării noastre în Austria, la Viena.
La începutul anilor 2000, Emil Hurezeanu s-a căsătorit cu Rucsandra, fiica Mioarei Sipos, o farmacistă din Târgu-Mureș. Aceasta deținea o fabrică de medicamente, o rețea de farmacii, un brand de produse cosmetice și un hotel, scrie Fanatik, site-ul de presă care a aflat că familia Hurezeanu s-a destrămat.
Cuplu a păstrat mereu discreție asupra vieții lor de familie. Însă despre carierele sale s-au cunoscut multe.
Cine este Rucsandra Hurezeanu
Rucsandra Hurezeanu a preluat afacerea mamei sale, a dezvoltat-o și chiar a reinventat-o. A devenit directorul cunoscutei companii de produse dermatocosmetice, Ivatherm. În declarațiile de avere recente ale lui Emil Hurezeanu, în calitate de ambasador, se menționează constant venitul anual al soției sale. Acesta nu e deloc mic, se ridică la aproximativ 300.000 de lei anual. Însă compania îi aduce milioane de lei.
Despre afacerea sa, Rucsandra Hurezeanu a vorbit în câteva rânduri, la evenimentele organizate în mediul de afaceri.
„Ivatherm a luat naștere dintr-o pasiune a mea mai veche pentru cosmetice, parfumuri, texturi și esențe, îmbinată cu o lungă experiență în industria farmaceutică, în marketing și vânzări. Am creat primul brand românesc de dermocosmetice cu apa termală Herculane din dorința de a oferi femeilor produse actuale, performanțe în concordanță cu așteptările lor. Fiecare ingredient este atent ales, fiecare textură și parfum sunt îndelung alese, formulate și reformulate.
Am moștenit probabil curajul și perseverența mamei mele, una dintre primele femei antreprenoare din România. Întotdeauna mi-am dorit să fiu ca ea”, spunea Rucsandra Hurezeanu într-un interviu mai vechi.
Ultimul document care conține informații despre veniturile soției lui Hurezeanu datează din 2021, conform datelor obținute de la Fanatik. Acest lucru conduce la ideea că a fost pronunțat și divorțul.
Ce avere are ambasadorul Hurezeanu
În declarațiile de avere din 2022 și cea mai recentă, din 7 iunie 2023, Emil Hurezeanu a ales să lase necompletată rubrica veniturilor soției sale. Un semn că a avut loc despărțirea de femeia cu care are doi copii, scrie sursa citată.
În calitate de ambasador al României în Austria, Emil Hurezeanu a înregistrat venituri de 49.129 euro și 9.779 lei. S-au adăugat 10.000 euro din activități jurnalistice desfășurate în Austria. Plus 13.000 lei ca pensie comunitară de la Ministerul Afacerilor Externe.
Emil Hurezeanu (68 de ani) deține un teren intravilan de 650 metri pătrați în Sibiu, orașul natal, cu o casă de 140 mp, ambele achiziționate în 1998. Mai are un apartament cu o suprafață de 25 metri pătrați, cumpărat în 2010. În declarațiile de avere, Hurezeanu a menționat că deține ceasuri evaluate la 15.000 euro, achiziționate în perioada 2007-2015. Dar și tablouri evaluate la 11.000 euro, dobândite între anii 2002 și 2017.
Suma totală pe care Hurezeanu o deține în cele patru conturi menționate se ridică la aproximativ 150.000 de euro.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook