Simona Ionescu / Redactor Șef

Dana Coteanu a dat vestea cea mare. „Cea mai fidelă fată” a fost ocupată de când a ieșit din arest

Dana Coteanu a dat vestea cea mare. „Cea mai fidelă fată” a fost ocupată de când a ieșit din arest
În vara acestui an, Dana Coteanu, „cea mai fidelă fată”, a fost eliberată din arest preventiv și plasată în arest la domiciliu. Acum, la câteva luni distanță, a venit cu vești bune pentru fanii ei. A fost ocupată.

După aproape un an petrecut în spatele gratiilor, în arest preventiv, pentru trafic de droguri, Dana Coteanu „Marijuana” a fost plasată în arest la domiciliu, ceea ce a reprezentat o adevărată gură de aer după perioada grea prin care a trecut. 

De atunci, și-a petrecut timpul alături de fiica ei, Iris. Din când în când, vine să o viziteze și fiica ei cea mare, Alesia, care în luna martie a acestui an a născut un băiețel. În plus, vedeta se bucură constant și de prezența iubitului ei, Valentin, cu care are o relație de mai mulți ani. 

„Cea mai fidelă fată” lansează piesă nouă

Pe lângă toate schimbările recente din viața ei, Dana Coteanu „Marijuana” mai are o veste mare pentru fani. În anii ’90 și 2000, toată România fredona piesele ei, iar albumul „Cea mai fidelă fată” din 2000 a marcat genul muzical hip hop autohton.

Dana Coteanu e „cea mai fidelă fată” până la capăt. Are vești bune după eliberarea din arest
„Cea mai fidelă fată” a anunțat că va lansa o nouă piesă
Foto: Instagram

În urmă cu câțiva ani, artista și-a anunțat retragerea din muzică, însă nu a putut sta deoparte, semn că apelativul „cea mai fidelă fată” i se potrivește atunci când vine vorba despre cântat. 

Așa se face că recent, Dana Coteanu a anunțat că revine în muzică. Mai mult decât atât, are și o piesă pregătită, cu artista „Honey”. Cu toate că nu a menționat când va lansa piesa, momentul este aproape, a dat de înțeles Dana „Marijuana”. 

Dana Coteanu „Marijuana”, vizitată de iubitul cu care trebuia să se căsătorească anul trecut 

Pe lângă muzică și celelalte activități precum pictatul, Dana petrece timp și cu iubitul ei, Valentin. Au o relație de câțiva ani, iar în 2024 artista spunea că plănuiau deja nunta și chiar locuiau împreună. A intervenit însă arestarea ei, precum și altă problemă majoră: bărbatul, care lucra pe vremea aceea la MApN, era divorțat, însă nu scosese actele de la judecătorie. Ceea ce le împiedica planurile. 

Bărbatul i-a rămas permanent alături, chiar și în perioada în care Dana Coteanu a fost la închisoare. Dovadă că încă sunt împreună, semn că iubirea a rezistat. Artista postează des imagini cu ea și iubitul, însă de nuntă momentan nu se cunosc detalii, semn că planul de a deveni soț și soție a fost pus pe pauză, cel puțin pentru moment, până când cântăreața își rezolvă problemele legale. 

Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri