Un set de fotografii realizate săptămâna trecută arată cum au fost surprinși Ivanka Trump și Jared Kushner după plecarea din Washington. Cei doi se joacă pe plajă cu fiii lor Theodore și Joseph, informează Daily Mail.
Cum au fost surprinși Ivanka Trump și Jared Kushner
În timp ce băieții se jucau în nisip, Ivanka și Jared se relaxau pe șezlonguri, ferindu-se de soare cu pălării și cămăși cu mâneci lungi. Jared părea absorbit în telefonul său mobil în timp ce Ivanka răsfoia o carte, „The Magic Strings of Frankie Presto”, de Mitch Albom.
Un alt set de fotografii îi are ca protagoniști tot pe Ivanka și Jared în timp ce-și scot copiii la înghețată.
Deși s-au schimbat multe pentru Ivanka, unele lucruri – cum ar fi angajamentul față de un stil de viață sănătos – a rămas la fel. Astfel fosta Primă Fiică a fost fotografiată în timp ce alerga alături de câinele ei Winter, miercuri dimineață.
Cuplul s-a mutat într-un apartament de lux
Cuplul a semnat un contract de închiriere pe un an pentru o locație într-una dintre cele mai râvnite clădiri de pe malul oceanului din Miami, „Arte Surfside”, a relatat Wall Street Journal luna trecută.
Nu era clar cât de mult vor plăti Ivanka și Jared pentru apartament, dar sigur nu este ieftin. Arte este unul dintre cele mai scumpe complexe rezidențiale din cartierul Surfside. Un preț mediu de închiriere ajunge la aproape 47.000 de dolari pe lună. Numai Penthouse-ul clădirii s-a vândut cu 33 de milioane de dolari. Cumpărătorul și-a păstrat însă anonimatul.
Se spune că familia Kushner folosește apartamentul ca o casă temporară. Între timp își construiesc o casă permanentă. Au achiziționat un teren pe insula Indian Creek. Au plătit pentru teren 31,8 milioane de dolari, anul trecut. Cuplul a raportat venituri cuprinse între 23,8 și 120 de milioane de dolari pentru 2020 în formularele de avere. Asta, în calitate de consilieri ai Casei Albe. Acest total marchează o scădere de 36 până la 156 de milioane de dolari raportați în trecut de cuplu, potrivit Bloomberg.
Cât a pierdut Ivanka pentru că și-a consiliat tatăl
Ivanka și Jared au pierdut financiar ca urmare a rolurilor lor controversate în administrația lui Trump. Cuplul a fost, de asemenea, afectat financiar de pandemia de coronavirus. Ambii au acțiuni în companii – cum ar fi hotelurile – care au fost puternic afectate în ultimele 11 luni.
Nici Ivanka, în vârstă de 39 de ani, nici Jared, în vârstă de 40 de ani, nu au fost remunerați pe perioada în care au lucrat în poziții de consilieri ai fostului președinte Trump.
Sursa foto: Daily Mail, Instagram
Horoscop Minerva – 10 februarie. O zi ca și cum am sta pe un butoi de pulbere
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook