Vremurile pe care le trăim sunt adevărați agresori pentru mintea noastră. În ultimii doi ani numeroase probleme ne-au pus pe gânduri. Pentru a nu ne îmbolnăvi psihic, reputatul profesor Vlad Ciurea dezvăluie câteva secrete, adevărate reguli de aur de la care nu trebuie să abdicăm.
„Am trecut prin șase mari încercări în ultimii doi ani şi jumătate. A fost pandemia, apoi vaccinarea, scumpirea, seceta, războiul şi a șasea e arma nucelară. Toate acestea se implementează, se duc în căpuşorul nostru ca nişte săgeți. Trebuie să le învingem, să ne ținem mintea sănătoasă, că de noi depind familiile noastre ca să putem să mergem înainte. Nu trebuie să fim pesimiști. Este o vorbă românească: «Cele rele să se spele, cele bune să se adune»”, a explicat neurochirurgul Vlad Ciurea.
„De-aia avem cap, să mai și gândim”
Deși trăim în era tehnologiei în care progresele se fac uimitor, nu trebuie să devenim devenim dependenți de dispozitive. Românii, spune medicul, au un talent extraordinar de a reuși în tot ceea ce fac. Sigur, că noile tehnologii ne ușurează viață, însă trebuie reținut faptul că e important să mai și gândim.
„Organismul, creierul, puterea noastră românească ne-au împins înainte și mereu am reușit. Generația care vine prinde totul din zbor. Creierul merge înainte, legăturile se fac mai rapid. Aceste facilități pe care noi le avem pe tablete sau pe telefoane ne ajută cerebral. Totul este să nu fim dependenți de ele. Trebuie să mai şi gândim, de-aia avem cap. S-a schimbat gândirea, s-a schimbat motricitatea, vrem să facem mai multe. De aceea apar acele boli şi celula nervoasă nu mai poate. Să luptăm să nu cadă. Deci să le facem pe toate mai încet”, a recomandat medicul.
Cei cinci inamici
Totodată, specialistul spune și care sunt cei mai mari inamici ai creierului de care trebuie să ne ferim cât putem. Vorbitul cu voce tare, atunci când desfășurăm diverse activități, ține creierul viu. Este doar una dintre modalitățile prin care ne putem antrena mintea zi de zi.
„Creierul are cinci dușmani: stresul, zahărul, alcoolul, tutunul – pentru că strânge vasele – şi drogurile. Acestea din urmă mă îngrozesc. Putem să menținem sănătatea mintală cu gânduri bune, optimism, zâmbet, activitate pozitivă, citit, scris şi exercițiu fizic. Memorarea şi desfășurarea activităţilor cu voce tare ne ajută nespus de mult. Să vorbim singuri. Să zicem: «Acum am luat cartea». «Acum am dus cheile la maşină». Deci să vorbim, să spunem cuvintele, să facem gesturile și să memorăm. Toate lucrurile trebuie să curgă ca un râu”, este de părere profesorul Vlad Ciurea.
A vorbit tare, de unul singur!
Pentru a-i motiva pe oameni și mai mult să-i urmeze sfaturile, neurologul a dezvăluit că el însuși a fost lovit de o depresie. Perioada de cumpănă a durat câteva luni, dar doar puterea pe care a găsit-o în sine, motivarea și ambiția l-au vindecat.
„M-am autoeducat. Am vorbit tare. Da, m-am plimbat așa de nebun și am început să vorbesc tare, să mă autoevaluez, să zic că nu se poate, trebuie să ies din asta. Sunt pe picioare, sunt sănătos, am putere, trebuie să ies! Creierul meu s-a clătinat. Asta nu înseamnă nimic. Mergem înainte și vedem ce putem să facem. Și munca m-a scos din impas. Intrând în acest circuit de activitate, realmente lași depresia, lași toate cele rele şi mergi înainte. Așa am ieșit”, a spus Vlad Ciurea.
Una dintre cele mai mari taine ale creierului este visul, pe care, deși s-au făcut încercări, oamenii de știință încă nu-l pot dezlega. Vlad Ciurea are o opinie personală despre ce se întâmplă în creierul nostru atunci când dormim:
„Pentru mine, visul reprezintă o trăire a unor fapte ale tale pe ți le-ai propus. De exemplu dacă mâine mă duc la examen, atunci eu visez că mâine mă îmbrac”.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook