Simona Ionescu / Redactor Șef

Cum se poartă Kate Middleton cu copiii ei și ce fel de mamă e aceasta

Cum se poartă Kate Middleton cu copiii ei și ce fel de mamă e aceasta
În public Prințul William și Kate Middleton sunt mereu impecabili, iar cei trei copii ai lor sunt aranjați și au un comportament demn de niște vlăstare cu sânge albastru. Mulți se întreabă însă cum arată o zi normală din viața Ducelui și Ducesei de Cambridge, dar și cum sunt cei trei copii ai cuplului regal în spatele ușilor închise.

Kate Middleton și Prințul William au împreună trei copii,  Prințul Louis, Prințesa Charlotte și Prințul George și, deși ar putea avea la dispoziție o armată de dădace pentru cei mici, aceștia preferă să se implice cât mai mult posibil în educația lor. 

O sursă a povestit pentru revista People cum este Kate Middleton ca mamă, în spatele ușilor închise. Aceasta a declarat că deși Kate este impecabilă la evenimente, când e vorba de ținutele de zi cu zi este mai mereu îmbrăcată în trening și cu părul prins în coadă, alergând dintr-o parte în alta după copii. Ducesa se pare că își cere deseori scuze că a întârziat la școală, că orice părinte normal care lucrează, dar își și tine copiii cât mai cu picioarele pe pământ. 

O mamă ocupată, cu copii care aleargă și trântesc lucruri 

În ceea ce privește activitățile specifice vârstei, sursa a menționat că dacă mergi acasă la William și Kate, o să-i vezi pe cei trei micuți alergând de colo colo și spărgând lucruri în calea lor, ca orice alt copil, în timp ce Kate aleargă după ei prin casă și are grijă să nu strice ceva. 

Se pare că Ducesa de Cambridge este o mamă încrezătoare, care nu ezită să-și certe copiii când aceștia greșesc, dar în același timp le și permite să facă lucruri specifice vârstei, în timp ce se asigură că primesc educația corespunzătoare. Și pentru că se știe că Kate și William nu sunt foarte cheltuitori când vine vorba de vestimentație, aceștia își lasă copiii să poarte haine unul de la celalalt, exact ca în familiile obișnuite. Rămâne de văzut cum vor evolua lucrurile și ce va face Kate când cei trei vor intra în adolescență, dar în mod sigur Ducesa va face față cu brio responsabilităților. 

Robbie Williams, la un pas de moarte. Ce a pățit cântărețul

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre