Simona Ionescu / Redactor Șef

Cum și-a adunat Gabriela Firea în jurul ei surorile și fratele. Ce posturi ocupă fiecare

Cum și-a adunat Gabriela Firea în jurul ei surorile și fratele. Ce posturi ocupă fiecare
Viața fostului primar general al Capitalei a fost întoarsă pe toate părțile. Gabriela Firea este la al doilea mariaj, cu edilul orașului Voluntari. Din prima sa casatorie cea cu Rasvan Firea, aceasta are un fiu, Tudor Ștefan, în vârstă de 25 de ani, iar din cel de-al doilea mariaj, alaturi de Florin Pandele, Gabriela Firea mai are încă doi băieți, David Petru, în vârstă de 8 ani și mezinul familiei, Zian-Mihail, în vârsta de cinci ani.

Ea și-a adus și restul familiei aproape, din Bacăul natal și cel mai interesant este cu ce se ocupă fratele mai mic al Gabrielei Vrânceanu Firea.

Gabriela mai are trei frați. Cu toții au crescut în lipsuri, într-o familie cu un tată alcoolic. Nu le-a fost ușor. Deși nu era cel mai mare copil, la 14 ani, Gabriela și-a convins mama să divorțeze. „Tata avea mari probleme cu băutura şi, normal, cu serviciul. Mama, după ce că le avea pe ale ei pe cap, trebuia să mai bată şi pe la tot felul de uşi să-i găsească din nou de lucru, după ce el îşi pierdea slujba.

La un moment dat nu mai avea unde să se ducă, pentru că-l ştia toată lumea ca pe un cal breaz. Bea foarte mult şi ne bătea şi pe noi, copiii, şi pe mama. Până la urmă am hotărât să-l părăsim. Chiar îmi revendic meritul că eu am convins-o pe mama să divorţeze. Aveam 14 ani. L-am lăsat singur în apartament şi am plecat cu toţii”, a povestit Gabriela Firea în revista Tango. 

Cu ce se ocupă surorile și fratele mai mic al Gabrielei Firea

Uniți de greutățile începutului vieții lor, frații Vrânceanu au rămas împreună. Toți locuiesc acum în Voluntari, orașul condus de actualul soț al Gabrielei. Nela Vica Vrânceanu a fost numită în 2018 director executiv la Direcţia de Protecţie a Copilului şi Tineret Voluntari. Sora ei, Angelica Cobzaru, a fost director de cabinet al Comisarului General al Gărzii de Mediu.

Ioan, fratele lor, e tată de doi băieți și face kickbox la clubul din Voluntari. El a ajuns la centura verde în acest sport care îl pasionează de mult.

Vulpița și-a creștinat băiatul. Fanii au rămas uimiți când au văzut cum arată restaurantul

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre