Sunt extrem de fericiți de când au devenit și părinți de băiat. Daniel, micuțul Vulpiței, a intrat în rândul creștinilor.

Vulpița și-a creștinat băiatul. Fanii au rămas uimiți când au văzut cum arată restaurantul

Au apărut primele imagini de la botezul băiatului Vulpiței și al lui Viorel Stegaru. Micuțul a fost creștinat ieri, iar fanii au rămas uimiți când au văzut cum arată restaurantul. De la eveniment nu au lipsit cei doi jurnaliști ai Antenei 1, Radu Rotaru și Doina Stina, care au fost alături de cei doi în peripețiile vieții. De altfel, aceștia au postat pe paginile lor de socializare imagini de la mult așteptatul eveniment.

Mese decorate festiv, în culori pastelate

Internauții au fost surprinși să vadă că botezul a avut loc într-un restaurant luxos, pe marginea unui lac, astfel că invitații au avut o priveliște de vis. Mesele au fost decorate în culori pastelate și nu au lipsit superbele buchete de flori. Culoarea vedetă a fost însă albul.

Veronica mai are o fetiță de patru ani

Vulpița l-a adus pe lume pe Daniel în luna mai a acestui an, ea devenind mamă pentru a doua oară, soții Stegaru având și o fetiță, în vârstă de patru ani. La scurt timp după ce tânăra a anunțat că este însărcinată, au apărut iarăși discuții privind paternitatea copilului. Drept urmare, Vulpița a revenit din nou în platoul emisiunii Acces direct pentru a-și demonstra nevinovăția. După ce a făcut testul poligraf, adevărul a ieșit la iveală și Vulpița alături de Viorel au plecat acasă fericiți.

Când au apărut pentru prima dată la Antena 1, cei doi soți au ajuns pentru a-și rezolva problemele în căsnicie și a pune capăt zvonurilor lansate de câțiva săteni cu privire la infidelitatea tinerei. Nimeni nu s-ar fi gândit atunci că vor deveni adevărate vedete, ei reușind chiar să lanseze piese muzicale de succes cu milioane de vizualizări pe YouTube.

Sursă foto: Instagram

 

Distribuie știrea: Facebook | Twitter | WhatsApp