Dacian Cioloș este o personalitate foarte activă pe scena publică românească. Zilele acestea este mai vizibil pentru că sunt alegeri în Partidul Libertății, Unității și Solidarității (PLUS). A fost invitatul jurnalistei Denise Rifai, la Kanal D unde a vorbit și despre viața personală. Emisiunea s-a difuzat în ziua în care jurnalista a împlinit 36 de ani (26 septembrie).
Dacian Cioloș, ținut ”din scurt” pe părinții săi
Dacian Cioloș (52 de ani) a fost ministru al agriculturii, premier şi comisar european pentru agricultură. Viața lui a însemnat multe drumuri între Franța și România, la București, ori în Pericei, comuna unde a copilărit. La emisiunea “40 de întrebări cu Denise Rifai”, de duminică 26 septembrie, politicianul a povestit că tatăl său l-a ținut ”din scurt”. Fusese tâmplar, apoi a ajuns milițian. Voia ca băiatul lui să devină inginer. Mama a fost telefonistă.
În cele din urmă, Dacian Cioloș studiat Horticultura care i-a deschis oportunități după 1990. A studiat în Franța unde și-a cunoscut soția, pe Valerie Villemin (47 de ani). S-au cunoscut pe vremea când fostul premier al României era student în Franţa şi s-au căsătorit în 2000. Franţuzoaicei nu îi era străină România. Fusese aici într-un stagiu de practică înainte să îl întâlnească pe Cioloş.
Cei doi au multe lucruri în comun. Valerie Villemin este doctor în știițele agriculturii, dar este și o adeptă a tehnicii de acceptare, iertare de sine și vindecare, prin meditații de tip MISA. Mișcarea de Integrare Spirituală în Absolut (MISA) este o mișcare controversată. Are ca scop ridicarea nivelului spiritual al oamenilor prin popularizarea cunoștințelor și practicilor Yoga. Printre membrii fondatori se numără Gregorian Bivolaru.
Dacian Cioloș practică yoga din studenție. A fost și la o Spirală MISA
Un subiect controversat a fost dacă Dacian Cioloș a participat la spiralele MISA, organizate de Gregorian Bivolaru. În primele luni ale anului 1990, s-au înscris mii de cursanți la cursurile de yoga MISA din orașele București, Cluj, Iași și Brașov. În anii următori s-au deschis cursuri ale școlii de yoga MISA în multe alte orașe din țară și din străinătate.
A participat Dacian Cioloș la Spiralele MISA? „Cred că am fost, da, la o spirală la mare odată, pentru că erau tabere organizate. Erau, cred, la vremea aceea, între 10-20 de mii de cursanți în toată țara pentru că erau cursuri organizate în diferite orașe din țară. Te înscriai ca la orice curs, se ținea la Casa Studenților Cluj și învățam diferite posture. Învățam diferite tehnici de meditație, eram interesat de lucrul acesta. Citeam, era exact aceeași perioadă în care am fost și membru în Junimea Vatra Românească. Aveam acces la biblioteca universitară, la tot felul de cărți care erau interzise înainte. Eram doritor să învăț foarte multe, să asimilez foarte multe, ce se întâmplă cu lumea din jurul meu. În acest context am participat”, a răspuns Dacian Cioloș.
”N-am avut nici o legătură cu asta”
A fost adeptul lui Gregorian Bivolaru, acuzat de trafic de persoane și „act sexual cu un minor în formă continuată”. ”Toate aberațiile, tot ce am auzit mai apoi și ce s-a întâmplat cu Gregorian Bivolaru… Asta a fost mult mai târziu, n-am avut nici o legătură cu asta. Am fost unul dintre zecile de mii de cursanți o perioadă de câțiva ani. Chiar nu îmi pare rău că am participat, pentru că am învățat lucruri.
Eu văd că acum, deja de câțiva ani de zile, văd o grămadă de lume, de vedete care vorbesc de yoga, de cursuri de yoga, de posturi. În Occident lucrurile astea se întâmplă de zeci de ani, de 30-40 de ani”, a explicat Dacian Cioloș. Politicianul a spus că și azi practică tehnici de relaxare. „Nu prea mai am timp acum să fac, mai fac relaxări. Mă mai ajută din punctul ăsta de vedere, să-mi mai așez gândurile, să mă relaxez, să mai adun energie, să fiu conștient de ceea ce se întâmplă în jurul meu”.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook