Toamna îi aduce lui Damian Drăghici o schimbare radicală în carieră. În timp ce partenera lui Mircea Badea a a încheiat colaborarea cu Antena 1 pentru show-ul culinar „Hello Chef”, ei îi ia locul muzicianul și compozitorul Damian Drăghici.
Show-ul culinar „Hello Chef” revine de sâmbătă, 2 septembrie, la Antena 1 cu sezonul 6. Astfel, Roxana Blenche îl va avea alături, în acest sezon, pe muzicianul Damian Drăghici.
Damian Drăghici, schimbare radicală în carieră
„Este o adevărată plăcere să fac parte din echipa Hello Chef. Cred că bucătăria, la fel ca și muzica, este o formă de artă care îți trezește simțurile și mai ales aduce oamenii împreună. Iată că am reușit să introduc cumva și naiul în procesul de gătit (veți vedea cum în timpul emisiunii).
Muzica este forma mea preferată de artă, dar pot spune că am avut câteva preparate cât de cât decente, chiar gustoase, dacă nu sună exagerat. Atât am reușit în momentele când chiar găteam și nu cântam. Cel puțin, așa mi s-a spus. Până la urmă, publicul decide”, a declarat Damian Drăghici despre noua provocare din cariera sa. Luna trecută, Damian Drăghici, considerat unul dintre cei mai iubiți artiști ai României, a trăit un moment intens. El și-a măritat fata.
Iubita lui Mircea Badea rămâne cu o singură emisiune
Carmen Brumă, iubita lui Mircea Badea va continua să apară la MediCool, alături de medicul Mihail Pautov, cealaltă emisiune cu care colabora. Aceasta a revenit cu sezonul 5, pe 26 august, la același postul de televiziune.
Cel de-al cincilea sezon MediCool este difuzat în fiecare sâmbătă, de la ora 12.00, avându-i protagoniști pe dr. Mihail Pautov, medic specialist în chirurgie generală, și pe Carmen Brumă autorul unor programe de slăbit. Pe lângă formatul cunoscut, noul sezon aduce noi rubrici, noi experimente, dar şi subiecte mai puțin discutate.
„Cel de-al cincilea sezon MediCool este pentru mine la fel de provocator şi plin de învăţăminte ca şi cele de până acum. Sunt mândră că alături de echipa aceasta reuşim să îmbinăm, în concentraţii potrivite, noţiunile medicale, sfaturile practice şi divertismentul, ingrediente care, la prima vedere, nu par compatibile în acelaşi format.
Le sunt recunoscătoare celor care ne urmăresc în număr atât de mare, conducând emisiunea în topul audienţelor. Rămâneţi aproape, MediCool se întoarce cu un nou sezon, în fiecare sâmbătă, de la ora 12.00, la Antena 1”, a declarat Carmen Brumă.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook