Simona Ionescu / Redactor Șef

Dani Oțil a fost călcat în picioare. Ciudat, dar de atunci și-a câștigat respectul

Dani Oțil a fost călcat în picioare. Ciudat, dar de atunci și-a câștigat respectul
E bărbat adevărat, afacerist și tată cu normă întreagă, dar Dani Oțil a trecut printr-un moment cumplit în copilărie, pe care nu-l va uita.

Dani Oțil nu va uita niciodată un episod greu din perioada copilăriei, când a demonstrat că este extrem de puternic.

Dani Oțil a fost călcat în picioare. Ciudat, dar de atunci și-a câștigat respectul

În cadrul unui podcast, Dani Oțil a tras un semnal de alarmă privind bullying-ul, fenomen cu care s-a confruntat chiar și el în copilărie. Prezentatorul a afirmat că a fost bătut foarte rău de câțiva colegi de clasă, dar nu a răspuns cu aceeași monedă. Din acel moment și până în ziua de astăzi, toată lumea îi acordă respectul cuvenit. Și a devenit în Reșița un stâlp pe lângă care poate trece oricine.

„De-al dracu, m-am întors”

„Pumni, picioare, tot ce-a trebuit. Nu m-am clintit. Știu că mă gândeam la un singur lucru. Unu, dacă cad sau plâng sau urlu după ajutor, eu am pierdut meciul ăla. Ei se știu. Sunt puțin mai mari decât mine.

Îi deranja, probabil, că eram popular la liceu. N-am căzut, asta i-a deranjat foarte tare pe ăia doi, șefii. De-al dracu, m-am întors în sala de sport să mă uit la meci. (…).

„Ei se tot întorceau să vadă dacă zic ceva, îi mai ațăț cumva”

„M-am pus în sală, la cinci metri de ei. Învățasem un lucru din faza unu a copilăriei mele. Când îi trece ura unui coleg, copil, frate, nu te mai poate bate, că i s-a dus ura. Trebuie să-l bați tu ca să-l repornești. M-am așezat acolo și m-am uitat la tot meciul. Ei se tot întorceau să vadă dacă zic ceva, îi mai ațăț cumva.

De atunci, niciodată în Reșița, poate că povestea s-a perpetuat, poate că aia s-au plictisit, dar niciodată, nimeni nu mi-a mai vorbit urât sau să îmi dea cineva o palmă. Eu eram ca un stâlp pe lângă care se trece”, a mai povestit Dani Oțil.

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre