Fericita și mândra mămică a puiului de un an a dezvăluit și detaliat, pe rețelele sociale, cât de frumos a fost la petrecere și cu cine a lucrat pentru așa o organizare impecabilă. Se pare că băiatul îi va călca pe urme, chiar dacă Dani nu și-ar dori așa ceva, pentru că primul lucru pe care l-a luat de pe tăviță a fost microfonul. Tot ce speră Dani e să nu ajungă să facă, precum el, emisiuni matinale. Petrecerea a fost una tematică, dar distracția a fost pentru adulți.
„Suntem profesioniști, facem evenimente de profil. (…) Din 10 telefoane am făcut totul. Dar nu e o petrecere sofisticată. Suntem 40 de oameni, numai colegi, și 2-3 prieteni. Moțul nu este pentru copii. Pentru copiii în cauză, ci pentru ceilalți copii mai mărișori și părinți. E o petrecere unde adulții se îmbată. Știu asta pentru că sunt ultimul dintre prietenii mei care fac moțul. La un moment dat o să apară și el.”, a declarat Dani Oțil, potrivit spynews.ro.
Oțil s-a dus la nuntă în același costum în care a dansat la aniversarea fiului său
După tăierea moțului, de vineri, sâmbătă, Dani și Gabriela Oțil au mers la o nuntă. Dacă tânăra lui soție s-a aranjat special pentru cele două evenimente, celebrul prezentator a simplificat lucrurile. El a mers la nuntă îmbrăcat în același costum de culoare albastră cu care a fost echipat și la petrecerea fiului său.
Gabriela nu s-a putut abține și l-a tachinat pentru faptul că, deși atmosfera se încinsese, bărbatul ei a rămas îmbrăcat „corespunzător” în costum, cu sacoul pe el, la nuntă. „Nu îți dai sacoul jos, ne urmărește Dănuța! Nu ți-l dai jos!”, i-a spus Gabriela, imperativ. „Mor de cald” a încercat să se „scoată” Oțil, dar fără succes. „Dănuța, din cauza ta!”, a răbufnit, în final, acesta.
Dani Oțil e încă „bântuit” de Dana Budeanu
În mai, anul trecut, Dani Oțil și Dana Budeanu au avut un schimb de replici prin intermediul rețelelor sociale. Lezat că a fost criticat pentru cum a dansat la petrecerea de după cununia sa civilă, cu Gabriela, pentru că și-a dat sacoul jos de pe el, într-o postare pe Instagram, prezentatorul de la Neatza și-a cerut scuze față Dana Budeanu pentru că a apărut într-o fotografie fără sacou. „@danajustlove Jur pe candybar, să nu mai am parte de taraf, că sacoul NU a fost dat jos decât la dansul țigănesc ți apoi pus la loc”, a transmis Dani Oțil.
Remarca venea după ce într-un episod online „Verdict” al Danei Budeanu, care a devenit viral, aceasta explica faptul că bărbații, în special cei care merg la nunți sau petreceri, nu ar trebui niciodată să își dea sacoul de la costum jos.
„Un bărbat niciodată în această viață, oriunde ar merge pe acest pământ nu își dă sacoul jos nici dacă face clăbuci. Mori cu sacoul pe tine orice s-ar întâmpla sub el. Ai luat foc, ți-a apărut urticaria aia de când erai mic, cu care ai tot timpul probleme. Nu contează, reziști. Nu te-ai dezbrăcat în niciun loc”, a spus Dana Budeanu în clipul care a devenit rapid viral.
Sursa foto / video: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook