Iubitul Danielei Crudu a cedat insistențelor vedetei și a acceptat să apară într-o primă fotografie publică cu aceasta. De ce nu a dorit până acum să fie văzut? Pentru că e o fire mai discretă și preferă să stea mai retras. Cei doi au făcut întru-un scurt video și arată foarte bine în ipostaza de viitori părinți care abia așteaptă să-și strângă copilul în brațe.
În timp ce Daniela își mângâie fericită burtica, iubitul focoasei brunete este cel care ține telefonul în mână și filmează. Tatăl viitorului copil al Danielei are 27 de ani și este un afacerist de succes, alături de care vedeta trăiește acum în Suedia de aproape un an.
Micuța care va veni pe lume anul viitor va purta numele Daiana
Nu cu mult timp în urmă, Daniela a apărut într-o emisiune televizată, unde a anunțat că va deveni mămică de fetiță, dar și ce nume va purta bebelușa.
„Ce moment frumos! O va chema Daiana! Am primit testul din America pe mail. Este sută la sută fetiță. Îmi doream fetiță. Prima oară nu știam nici eu, dar m-am gândit mai bine, la fetiță o să știu eu ce să îi fac. Vreau să fac băiță cu ea, vreau să mă machiez cu ea”, a declarat Daniela Crudu înainte de Crăciun.
Nu are în plan căsătoria
Chiar dacă spune că bărbatul de lângă ea o face fericită, Cruduța nu are căsătoria în plan, deocamdată se axează doar pe copil. „Important e că noi ne iubim. El mă iubește și eu îl iubesc, a fost ceva discret și ăsta a fost și motivul pentru care relația dintre noi a ținut, că dacă știe lumea și te afișezi și te postezi, se bagă lumea, și uite așa se strică totul. (…)
El este mai discret, tot timpul trebuie să fie o balanță. Deocamdată nu mă mărit. Sunt axată pe copil, mângâi întruna burtica. Mă uit pe internet să văd cât de mare e”, spunea Daniela Crudu cu ceva timp în urmă.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook