Diego Armando Maradona a suferit un stop cardiorespirator și a fost transportat de urgență la spital. Din nefericire, s-a stins din viață. El se trata de dependență de alcool.
Diego Maradona a fost operat
La începutul acestei luni, Maradona a fost operat pe creier pentru îndepărtarea unui hematom subdural (cheag de sânge), la cinci zile după ce a sărbătorit împlinirea vârstei de 60 de ani.
„Hematomul a putut fi îndepărtat cu succes. Diego a suportat bine operaţia. S-a trezit şi totul decurge bine”, anunța, la acel moment, doctorul Leopoldo Luque, chirurg în cadrul clinicii private din oraşul Olivos, la nord de Buenos Aires, în cursul unei conferinţe de presă.
Maradona fusese transferat la clinica respectivă după o primă spitalizare în oraşul La Plata, aflat la 60 km sud de capitala Buenos Aires. Intervenţia chirurgicală a durat aproximativ două ore.
După operație, care a fost o reușită, Maradona a fost externat pe 11 noiembrie și trebuia să se recupereze cu ajutorul fiicei sale Giannina din Tigre. Din păcate, 14 zile mai trârziu totul s-a oprit.
Cu Maradona, fotbalul pierde una dintre cele mai mari vedete din toate timpurile.
Pentru Argentina, geniul de la mijlocul terenului a jucat 91 de meciuri internaționale (34 de goluri) între 1977 și 1994.
În 1986 și-a condus țara la titlul mondial ca căpitan și a primit premiul pentru cel mai bun jucător al turneului.
Legenda Maradona
În sferturile de finală împotriva Angliei (2-1). Maradona a marcat ambele goluri, primul dintre ele fiind dat cu capul cap, dar s-a văzut, dintr-un anume unghi, că și cu mâna.
Mai târziu, el a spus despre fază: „A fost capul lui Maradona și mâna lui Dumnezeu.”
Cel de-al doilea gol, în care a driblat întreaga echipă engleză din spate cu un solo de 60 de metri, a fost votat Golul secolului în 2002.
Maradona a crescut la clubul său natal Argentinos Juniors, pentru care a marcat un scor incredibil: 136 de goluri în 168 de jocuri.
După un an la Boca Juniors, a făcut pasul către Europa în 1982 și a jucat la FC Barcelona până în 1984 (30 de goluri în 43 de jocuri competitive).
Maradona s-a mutat la SSC Napoli, unde a făcut performanță în următorii șapte ani. El a condus clubul în două campionate, o victorie în cupă și un triumf al Cupei UEFA. În 259 de jocuri pentru Napoli, a contabilizat 144 de goluri (115 goluri, 29 pase decisive).
Maradona a fost desemnat de șase ori Fotbalistul anului din America de Sud și de patru ori Fotbalistul anului din Argentina.
Într-un interviu mai vechi, Maradona a impresionat lumea:
„Titlul mondial din 1986, cel mai înălțător moment al carierei. Sublim. Acolo, ridicând trofeul, simțeam că ating cerul. Toate visele mele se împlineau. În acele clipe, m-am gândit cât de fericiți sunt argentinienii. Am reușit împotriva tuturor. Aceea a fost o echipă persecutată. Echipa mea. A mea, în toate sensurile.
Am făcut ce am putut și cred că nu a fost atât de rău pentru mine. Știu că nu pot schimba lumea, dar nu las pe nimeni să intre în lumea mea să o conducă, să mă controleze. Și nimeni nu mă va face să cred că greșelile pe care le-am făcut îmi vor schimba sentimentele. Sunt același, ca întotdeauna. Sunt eu, Maradona”.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook