Simona Ionescu / Redactor Șef

Rețetă simplă de spaghete cu sos gorgonzola și rucola

Rețetă simplă de spaghete cu sos gorgonzola și rucola
Pentru atunci când suntem în criză de timp și nu știm ce să mai gătim, o rețetă simplă de spaghete cu sos gorgonzola și rucola ne poate salva situația.

Pastele sunt unele din cele mai simple mâncăruri de preparat, iar această rețetă simplă de spaghete cu sos gorgonzola este un deliciu. E important de respectat timpul de preparare notat pe cutia lor. Doar așa vor rezulta paste cu textura perfectă, ca la restaurant.

Gustul acestor spaghete cu sos gorgonzola și rucola este chiar delicios, iar dacă cineva nu agreează gorgonzola, poate folosi alte brânzeturi, important este să fie dintre cele care se topesc frumos și să rezulte un sos cremos.

Ingrediente pentru Spaghete cu sos gorgonzola și rucola

400 gr spaghete, apă, sare, 500 ml smântână dulce, 50 gr parmezan, 50 gr unt, 250 gr gorgonzola, frunze de busuioc, sare și piper, 250 gr rucola

Mod de preparare

Se începe cu prepararea sosului de gorgonzola în care se vor scălda pastele după ce vor fi fierte. Un sos delicios cu gust dens, înțepător și foarte cremos, iar pastele se vor răsfăța în ele și se vor hidrata. Iată cum se prepară sosul de gorgonzola.

Se pune smântâna la încălzit, și se lasă doar până se atinge ușor punctul de fierbere.Se adaugă frunze de busuioc rupte mărunt, gorgonzola și untul și se amestecă până acestea se topesc și se omogenizează sosul. Se stinge focul și se adaugă parmezanul răzuit.

Abia apoi pastele se fierb în apă clocotită cu sare, dar se urmărește să rămână al dente (9 minute). Se scurg și se adaugă în sosul de brânză. Dacă mai este nevoie, se mai adaugă în sos și din apa în care au fiert pastele. Se servesc delicioasele spaghete cu sos gorgonzola cu frunze de rucola presărate peste ele.

Sursa: Chefi la cuțite

Aveți dureri de stomac? Când trebuie să fim îngrijorați

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre