O doctoriță plăpândă din Oradea a afirmat că a vindecat o mie de pacienți bolnavi de COVID-19, cu medicamente ieftine, aprobate în România. În luna martie, s-a declanșat o discuție pro și contra la nivel național. Medicul pneumolog Flavia Groșan a fost criticată de o mulțime de colegi de breaslă și reclamată de o colegă. Colegiul Medicilor din Oradea nu au găsit dovezi de malpraxis, iar pacienții o adoră.

Doctorița Flavia Groșan a avut dreptate!

Doctorița Flavia Groșan, din Oradea, a fost în centrul unei dispute naționale în luna martie. Medicul pneumolog  a spus că a vindecat o mie de pacienți bolnavi de COVID-19 după o schemă de tratament în care a folosit medicamente ultracunoscute. A răscolit lumea medicală și societatea. Pacienții ei o susțin public, pe Internet sau pe stradă, pentru că au scăpat de temutul virus fără să ajungă la spital.

Flavia Groșan nu a spus că a vindecat cazuri grave, care aveau nevoie de ATI. A povestit toate acestea cu ton calm, cu răbdare și cu vorbe frumoase la adresa pacienților. ”Mai citim și noi, mai gândim”, a spus doctorița cu o experiență de 20 de ani în pneumologie.

Colegiul Medicilor din Oradea nu a găsit dovezi de malpraxis, așa că doctorița poate profesa fără probleme. Totuși, această experiență neplăcută a făcut-o pe Flavia Groșan să nu mai vorbească public despre rezultatele ei.

Medicii britanicii tratează la fel COVID-19

Un nou studiu realizat în Marea Britania arată că medicul Flavia Groșan a avut dreptate. Una dintre metodele de tratament aplicate de medical orădean grăbește vindecarea pacienților infectați cu coronavirus cu până la trei zile. Medicii din Marea Britanie spun că persoanele care sunt infectate cu noul coronavirus și suferă de astm se pot vindeca mai repede prin folosirea inhalatoarelor.

Jurnalistul Răzvan Dumitrescu, de la Antena 3, a prezentat, luni, 21 iunie, noul studiu al medicilor britanici. Conform ultimelor cercetări, persoanele infectate cu noul coronavirus se vindecă de boală mai repede cu până la trei zile cu inhalatoare.

Medicul Flavia Groșan a prezentat, în luna martie, propria schemă de tratare a noului coronavirus. “În zece zile pacienții mei sunt ok,  mai stau patru zile în izolare după care își reiau activitatea. În reportajul cu care am pornit am spus o mie. Nu o mie. Eu am mii! Pentru că într-o casă sunt trei, patru pacienți COVID, și pe toți patru i-am tratat. Deci sunt mii și mii de pacienți care au mers foarte bine.

Schema de tratament a medicului Flavia Groșan

”Eu am o schemă în care fiecare medicament știe ce face. Dacă îmi spune că pacientul are febră, ceva nu e în regulă. Dacă îmi spune că tușește, ceva nu e în regulă. Eu controlez povestea. E o poveste, pentru că eu mă adresez lumii. Și va rămâne această poveste scrisă de mine. Claritromicina singură, nu poate face față. Ea este vedeta, dar are nevoie de ajutoare. Regina este Ventolin, regele este Flixotide.

Ei nu au înțeles de ce sunt eu împotriva Codeinei. Eu nu vreau Codeină care să îmi lase secrețiile în plămâni. Eu prefer bronhodilatatorul, Ventolin. Cu fiecare în parte am stat și am explicat cum să ia acel Ventolin. Eu am inițiat camera de inhalare. Este o sticluță de plastic de care atașezi spray-ul și din care inhalezi din cameră. Știu sigur că îmi ajunge în plămân. Altfel nu!

Eu așa am tratat COVID-ul. Eu sunt pe aceeași schemă de zece ani. Nu de ieri, de azi, de zece ani. Covid-ul este o răceală zdravănă, mai fițoasă așa. Un virus un pic mai agresiv, simptomele sunt un pic mai brutale. Trebuie tratat de la primul simptom, intri pe tratament să nu-i dai voie să coboare.

Rolul schemei mele este antiinflamator, să limitez răspândirea COVID-ului, să limitez acțiunea lui inflamatorie. Eu așa am tratat Covid, în stilul ăsta. Schema nu este bătută în cuie, o adaptăm la pacient. Schema mea nu are cortizon, dar când e cazul, îl dau”, s-a exprimat Flavia Groșan.


Secretul doctoriței Flavia Groșan. Cum lucrează cu pacienții

Doctorița Flavia Groșan, în gura lui Cristian Tudor Popescu și Mugur Mihăescu

Distribuie știrea: Facebook | Twitter | WhatsApp