Cei ce îl urmăresc pe Dorian Popa pe rețelele sociale stiu deja că acesta împărtășește cu fanii tot ce face de-a lungul zilei. Așa cum cunosc și faptul că Dorian a adoptat în urmă cu ceva timp un buldog francez care avea destul de multe probleme de sănătate, însă cu atenție și dragoste, Dorian a reușit să îl aducă pe micuțul patruped la o stare de sănătate optimă.

După ce Cheluțu, căci așa îl cheamă pe micuțul companion al artistului, a ajuns viral pe internet în urmă cu ceva timp cu piesa “Înoată Chelutu”, sutele de mii de fani ai artistului au prins drag de el și s-au declarat admiratori pe viață ai acestuia. Însă ieri, Dorian a speriat întreagă comunitate când a anunțat că patrupedul urmează să intre într-o operație delicată și a rugat fanii să se roage pentru el.

Testiculul buclucaș

“Daca vă amintiți, Cheluțu, câine adoptat de fapt și de drept, a fost castrat înainte să stiu eu despre ce este vorba și nu a fost castrat corespunzător, motiv pentru care acest testicul ne-a făcut o grămadă de probleme, așa pe pe lângă cele comportamentale și de marcat teritoriul prima biopsie ne-a confirmat faptul că are o problemă hormonală, endocrină. Problema aceasta se poate rezolva cu ajutorul lui Doamne Doamne, printr-o dublă castrare cum o numesc eu.”, spune artistul în vlog-ul sau pe YouTube.

Plin de emoții în timpul operației, Dorian și-a programat câteva întâlniri ieri  pentru a-și distrage atenția, însă gândul i-a rămas la “băiatul” lui, așa cum îl numește pe cățel. A alergat la clinică după operație și aproape că i-a stat inima când a aflat că în clădire a picat curentul în timpul procedurii. “Trebuie să-i mulțumim domnului doctor care l-a rezolvat pe Cheluțu. Mai mult decât atât, dânsul ne-a povestit că nu a picat niciodată curentul în clădire de 9 ani de când are cabinetul, însă s-a oprit fix în mijlocul operației. Noroc că domnul doctor a fost pe fază și a rezolvat toată problema.”, a răsuflat ușurat Dorian.

A dormit lângă Cheluțu pe canapea

După operație Dorian și-a dus cățelul acasă și nu s-a dezlipit de lângă el toată noaptea. Adormit, artistul și-a anunțat astăzi de dimineața fanii de pe instagram că nu s-a mișcat de lângă Cheluțu toată noaptea și că acesta este bine și se reface după intervenție.

“Azi noapte am fost părinte responsabil, dar nu am dormit mai deloc pe canapeaua asta plină de lumina. Băiatul meu se ridică mai greu din anestezie, dar important este că e sănătos.”, a încheiat Dorian.

La scurt timp însă, artistul se pare că s-a întors cu Chelutu la clinică pentru a-i face o injecție, dar nu și-a anunțat fanii daca este o procedură standard sau dacă ceva nu a mers cum trebuie.

Vila lui James Bond, la vânzare pentru 100 milioane de dolari! Cum arată fabuloasa proprietate!

Distribuie știrea: Facebook | Twitter | WhatsApp

Parteneri