Simona Ionescu / Redactor Șef

Dosarul Ayahuasca. Ce se întâmplă acum la clinica unde s-a băut ceaiul-drog. EXCLUSIV

Dosarul Ayahuasca. Ce se întâmplă acum la clinica unde s-a băut ceaiul-drog. EXCLUSIV
Noutăți în cazul răsunător cu ceaiul Ayahuasca, cu care s-a spus că se drogau participanții la un ritual șamanic. Printre ei și doi șefi din serviciile secrete.

Pe 16 martie 2020, chestorul Gelu Oltean, fost șef al serviciului secret al Ministerului de Interne (DGIPI sau „doi și-un sfert”), cercetat în Dosarul Ayahuasca a fost eliberat în din arestul Poliției Brașov, după  3 luni de detenție.

Gelu Olteanu și Vanessa Youness, iubita lui, dar și un fost ofițer englez Thomas Lishman au fost arestați la mijlocul lunii decembrie, la solicitarea DIICOT Brașov. Ei sunt acuzați că au organizat un festival șamanic, unde 38 de participanți se drogau cu ceai de Ayahuasca, care era preparat de Thomas Lishman. Totul se petrecea la Clinica Youness, a Vanessei Youness, aflate într-o comună dâmbovițeană, la circa 30 de kilometri de București.

Judecătorii de la Curtea de Apel Brașov au dispus, în martie, punerea în libertate a celor trei și judecarea acestora în stare de control judiciar.

EXCLUSIV

De curând, Vanessa Youness a reluat activitatea terapeutică în clinica de la țară, iar în acest sens a fost contactată o firmă de publicitate și PR care să mediatizeze afacerea. Evident, s-a renunțat la tratamentul cu ceaiul Ayahuasca, declarat drog de mare risc. Iar în fața posibililor clienți sau pacienți diagnosticați cu scleroză multiplă este prezentat dr. Ștefan Stângaciu, care a preluat afacerea de la dr. Vanessa Youness. Acest medic este cel despre care doamna Youness a declarat că a salvat-o, vindecând-o de scleroza multiplă, și cu care s-a asociat pentru funcționarea clinicii.

Anunțul despre reluarea activității la „clinica Ayahuasca” constă într-un text lung, în care Vanessa Youness povestește cum a fost diagnosticată și apoi vindecată de dr. Stângaciu, acestea având drept urmare construirea de către ea a clinicii, exact în comuna în care locuia și activa dr. Stângaciu. Comunicatul de presă poartă titlul „Dr. Vanessa Youness: „Am învins scleroza multiplă și înțeleg foarte bine ce simt pacienții noștri în toate fazele bolii”. El are menirea de a aducă la cunoștința unor oameni suferinzi de această boală că își pot găsi leacul în clinica din comuna dâmbovițeană, unde acum îi așteaptă dr. Ștefan Stângaciu.

„După 12 ani de la nemilosul diagnostic de Scleroză multiplă primit de către Dr. Vanessa Youness, aceasta a decis împreună cu cel care a salvat-o, dr. Ștefan Stângaciu, care i-a promis în urmă cu 12 ani că nu va ajunge niciodată în căruciorul cu rotile și așa a și fost, să ajute la rândul ei și pe alții. Așa a luat naștere Fondul de Investiții, Fundația și Clinica YOUness, prin intermediul cărora, mii de pacienți sunt ajutați anual ca să învingă cumplita boală”, așa începe textul distribuit de agenția de PR despre activitatea Clinicii Youness.

Interdicțiile impuse de instanța de judecată

Este posibil ca, după atâtea luni, Vanessa Youness și Gelu Oltean să nu se mai afle sub măsura arestării preventive. Nu știm dacă au scăpat și de interdicțiile impuse de instanța de judecată:

„In baza art. 215, alin. 2 C.p.p., in perioada in care se afla sub masura preventiva a controlului judiciar, inculpatii au urmatoarele obligatii:

– sa nu depaseasca raza teritoriala a judetului Dambovita, in cazul inculpatilor Youness Amal-Vanessa si Oltean Gelu Marin si raza teritoriala a Municipiului Bucuresti in cazul inculpatului Lishman Thomas Ivor Mowbray;

– sa comunice periodic informatii relevante privind mijloacele de existenta;

– sa nu desfasoare nicio activitate profesionala sau extraprofesionala in cadrul clinicii Youness”.

Soția lui Petre Magdin anunță că au intrat hoții peste ei în casă. Poveste halucinantă

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre