Simona Ionescu / Redactor Șef

Elena Băsescu, atacată chiar de colegii ei de la Aleph News. Totul a pornit de la o poză înșelătoare

Elena Băsescu, atacată chiar de colegii ei de la Aleph News. Totul a pornit de la o poză înșelătoare
După  ce în jurul numelui ei s-a vehiculat o nouă idilă, lunile trecute, Elena Băsescu a ajuns în gura colegilor de serviciu. Iar aceștia nu au deloc cuvinte de laudă.

Recent, fiica fostului președinte al României s-a angajat la Aleph News, televiziunea lui Adrian Sârbu. Vestea a fost intens comentată în presă și nu numai.

Intrarea Elenei Băsescu în presă i-a luat prin surprindere pe mulți, mai ales că Elena Băsescu a cochetat în trecut cu politica, fiind, între anii 2009 și 2014, fotoliul de europarlamentar. În anul 2016 s-a angajat la Camera de Comerț și Industrie, la departamentul de Relații Internaționale. În urmă cu trei ani a vrut să revină în politică,  candidând, însă nu a primit voturile necesare.

Elena Băsescu, criticată de colegii de trust

Mamă singură a trei copii, care învață, toți, în privat, Elena Băsescu a decis că este momentul să își construiască o altfel de carieră, din poziția de jurnalist. Foarte prezentă pe rețelele sociale, în ultima perioadă, Elena Băsescu a ținut să le arate celor care îi urmăresc contul de Instagram ce face ea la Aleph News. Ea a postat o fotografie în care apare la butoane, în regie. Postarea fiicei fostului președinte al României a stârnit imediat reacții dure.

Elena Băsescu s-a ales cu critici după această postare pe Instagram

Lumea a ironizat-o, și nu puțini au fost colegii de serviciu care au subliniat că bruneta încearcă să-și creeze o imagine care nu e în concordanță cu realitatea. „Elena Băsescu nu face regie, s-o fi pozat și ea pe acolo nimic mai mult. Ea este redactor pe politic, atât”, au declarat pentru Click! colegii Elenei Băsescu.

Inițial, colegii au lăudat-o pe EBA

Vestea că Elena Băsescu lucrează ca redactor politic în televiziunea lui Adrian Sârbu s-a aflat în urmă cu o lună. Pe atunci, colegii de serviciu s-au grăbit să afirme că aceasta se poartă respectuos și că are un program normal de lucru, similar cu al oricărui redactor.  Mai mult chiar, unul dintre colegii ei a ținut să puncteze că EBA nu are privilegii speciale și că lucrează în ture, la fel ca și el și restul angajaților. Acum, însă, răutatea a izbucnit și în acest mediu.

Sursa: Instagram

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre