Simona Ionescu / Redactor Șef

Elena Merișoreanu, confesiune emoționantă după operația făcută în secret. A fost la un pas de moarte

Elena Merișoreanu, confesiune emoționantă după operația făcută în secret. A fost la un pas de moarte
A fost operată în secret, pentru că a fost la un pas să dea mâna cu moartea. Elena Merișoreanu a vorbit pentru prima dată de când a ieșit din spital.

Dacă nu ajungea la spital, probabil acum nu ar mai fi fost printre noi. Ce spune Elena Merișoreanu despre momentul cumplit prin care a trecut.

Elena Merișoreanu, confesiune emoționantă după operația făcută în secret. A fost la un pas de moarte

Cu doar câteva zile în urmă, una dintre cele mai iubite cântărețe de muzică populară, Elena Merișoreanu, a ajuns la spital. Acolo a fost operată de urgență, dar și în mare secret. Vedeta a suferit o intervenție chirurgicală la fiere, aceasta fiind plină de pietre, după ce medicul i-a spus că fierea este la un pas să plesnească.

Până să descopere ce probleme de sănătate are, cântăreața a crezut că suferă cu stomacul. Era permanent balonată, avea stări de vomă și abia se mai ținea pe picioare.

„Stomacul mă durea din cauza fierii, era plină de pietre”

„Fără medici am fi terminați. M-au operat vineri și sâmbătă mi-au dat drumul acasă. Mă duc peste 7 zile să îmi scoată copcile, firele, ce o fi pus acolo. Sunt bine, că era fierea plină de pietre. Acum mă simt bine, numai că eram balonată.

Cum mâncam ceva, vomitam, eram foarte balonată și eu credeam că am probleme cu stomacul. De fapt, stomacul mă durea din cauza fierii, că era plină. Dacă nu mă operam, o mierleam repede, că era full (n.r. plină). Mai era un pic și pocnea”, a declarat Elena Merișoreanu la Antena Stars.

Mai are nevoie de o operație la picior

În acest moment, artista se simte bine, dar nu are voie să facă efort și trebuie să țină regim. Elena Merișoreanu va mai trece printr-o operație, la un picior. „Umblu pe aici prin curte, fac treabă prin bucătărie, trebuie să țin un pic de regim.

Nu am voie prăjit, nu am voie mâncăruri grase, 7 zile, până îmi scoate firele. Cu piciorul aștept, că nu e chiar așa urgență, dar mă voi opera. Cu celălalt picior care e operat sunt chiar foarte bine. Bine că au depistat ce am, că putea să plesnească fierea în mine. O mierleam repede.

Joi am fost internată, la prânz. Vineri dimineață m-a dus la operație și sâmbătă pe la 10:30 mi-au dat drumul acasă. Nu am avut febră. Mi-a făcut laparoscopic. M-a anesteziat general, dar m-am trezit repede”, a mai spus îndrăgita interpretă.

Sursă foto: unica.ro

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre