Elon Musk a realizat că situația nu e bună de când și-a lăsat jumătate din angajați fără locul de muncă și vrea să schimbe situația.
Elon Musk se sucește. A dat afară oamenii importanți de la Twitter și a realizat că nu se poate fără ei
Elon Musk a revenit la gânduri mai bune și le cere celor care au plecat de la Twitter să se reîntoarcă. Potrivit informațiilor oferite de News.ro, care citează Bloomberg News, e vorba mai ales de cei care au fost disponibilizați din greșeală. Și asta pentru că Musk și-a dat seama că nu se poate face treabă fără experiența și munca acestora.
La începutul acestei săptămâni, într-un tweet, Yoel Roth, diretorul pentru siguranță și integritate a companiei a spus că au fost concediați inclusiv oamenii din echipa de încredere și siguranță. Dar și echipele care se ocupau de comunicații, drepturile omului, curățarea conținutului, etica învățării automate, sau inginerie.
Vedetele pleacă de pe Twitter
După ce Twitter a taxat cu opt dolari marcajele albastre de verificare, potrivit deciziei lui Elon Musk, mai multe vedete internaționale din industria de divertisment au spus că vor părăsi platforma.
Conform informațiilor oferite de The Hollywood Reporter, alte personalități i-au îndemnat pe utilizatori să lupte pe această platformă.
„Am plecat de aici. Ne vedem pe alte platforme”
Printre aceștia se numără și cântăreaţa Sara Bareilles, care a distribuit un anunț pentru fanii săi în care a anunțat plecarea de pe Twitter: „Ei bine, a fost amuzant până acum pe Twitter. Dar plec de aici. Ne vedem pe alte platforme, oameni buni. Îmi pare rău, aceasta nu este pentru mine”.
La fel a procedat și Ken Olin, producătorul executiv al serialului TV „This Is Us”, al cărui cont este urmărit de 300.000 de admiratori online. „În ziua în care Elon Musk va prelua Twitter, eu voi pleca. Fără să judec pe cineva. Să ne păstrăm totuşi speranţa. Să ne apărăm democraţia. Să încercăm să fim mai buni. Să încercăm să salvăm planeta. Să încercăm să fim mai generoşi. Să încercăm să găsim puţină pace în lume”. Ken Olin a spus că va folosi de acum reţeaua de socializare Tribel.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook